Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) că satele şi comunele nu se pot dezvolta cu demagogie, ci cu grădiniţe, dispensare, sisteme de alimentare cu apă şi gaz şi a menţionat că sute de miliarde de lei necesare pentru a investi în asemenea obiective vin din fonduri europene.
Marcel Ciolacu a fost prezent marţi, la sesiunea ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România.
“Am vrut neapărat să vin aici pentru că sunteţi oamenii care ştiţi cel mai bine aşteptările românilor. Mă refer la oamenii harnici şi credincioşi ai satului românesc, pe ai căror umeri au crescut şi s-au dezvoltat generaţii întregi, inclusiv generaţia mea. De aceea, primul meu mesaj este de respect profund faţă de toţi locuitorii satelor şi comunelor ţării, pentru forţa cu care duc mai departe spiritul tradiţiilor şi credinţelor noastre româneşti. Sunt un om care a crescut în administraţia locală şi ştiu exact ce presupune mandatul dumneavoastră şi răspunderea în faţa cetăţenilor care v-au ales. Este o misiune grea, cu multe frământări şi în care regula este că nemulţumirile sunt mai frecvente decât bucuriile”, a transmis Marcel Ciolacu.
El a precizat că românii nu mai pot fi păcăliţi cu vorbe şi vor judeca pe ce s-a făcut cu adevărat în localitatea lor.
“Şi mai ştiu că azi românii nu mai pot fi păcăliţi cu vorbe. Este un an electoral şi ei vor judeca pe fapte, adică pe ce s-a făcut cu adevărat în localitatea lor. Pe proiecte importante de investiţii. De aceea, prioritatea mea absolută când am devenit premier a fost şi rămâne aceea de a duce către comunităţile locale cel mai mare volum de investiţii posibile, atât de la buget cât şi bani europeni”, a mai transmis premierul.
Ciolacu a afirmat că nivelul investiţiilor în comunităţile locale a ajuns fără precedent.
“Pe programul Anghel Saligny, sunt contractate proiecte de drumuri, apă şi canalizare de peste 33 de miliarde de lei, plus 1,5 miliarde de lei pe gaze. La cele două PNDL-uri, s-au depăşit 40 de miliarde deja decontate şi aproape 8.000 de obiective finanţate. Iar meritele sunt ale dumneavoastră pentru că, în ciuda provocărilor, aţi reuşit să faceţi proiecte bune, care să crească semnificativ nivelul de trai al locuitorilor din zona rurală. Şi vă felicit pentru asta! Asta s-a văzut, de altfel, şi în absorbţia de fonduri europene, unde, în exerciţiul financiar 2014-2020, România a depăşit 95% din banii alocaţi, adică aproape 23 de miliarde de euro. Aceste cifre şi proiectele pe care le-aţi finalizat şi le aveţi în derulare trebuie să fie cel mai important mesaj pe care să-l transmiteţi oamenilor! Apartenenţa la Uniunea Europeană şi alegerea unor oameni competenţi, care ştiu să construiască proiecte de investiţii, sunt principala miză a primelor alegeri din acest an!”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.
El a adăugat că este nevoie de aleşi pricepuţi, capabili să se bată pentru a obţine fonduri.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News