Românii din Valea Timocului, afectați de exploatarea minieră a unei companii chineze.

Sursa foto: Luca Maffeis on Unsplash

Românii din Valea Timocului, afectați de exploatarea minieră a unei companii chineze, solicită sprijin de la București și UE. Oamenii dintr-un sat au blocat drumul

Românii din Valea Timocului (Serbia), declarându-se afectați de exploatarea minieră din zona orașului Bor, unde compania chineză Zijin extrage zăcăminte de cupru și aur din 2018, au lansat un protest, la Craiova, prin care solicită sprijin din partea autorităților din România, Serbia și Uniunii Europene.

„La Bor se exploatează aurul și cuprul de 124 de ani. Din 2018, mina de la Bor a fost cumpărată de firma chineză Zijin, o firmă de stat din China. Noi am avut și în trecut probleme cu ecologia în zonă, pentru că la Bor pe lângă minele din zonă avem și o topitorie, însă acum s-a renovat și nu mai poluează aerul atât de mult, dar în zonă pământul și apa nu mai pot fi folosite din păcate pentru agricultură”,

susține Predrag Balasevic, reprezentant al românilor din Valea Timocului, președintele Partidului Neamul Românesc din Serbia, citat de Agerpres

Acesta a menționat că, de două săptămâni, oamenii dintr-un sat au blocat un drum pentru a nu mai da voie utilajelor și camioanelor să treacă prin satul lor.

Românii din Valea Timocului au lansat astfel un protest pe care îl vor trimite instituțiilor românești, instituțiilor sârbești și Uniunii Europene.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: