Culisele discuțiilor din coaliție: de ce nu s-a ajuns la un acord pe tema comasării alegerilor. Data finală

Sursa foto: PS News

Partidele care formează coaliția de guvernare, PNL și PSD, nu au reușit nici duminică să ajungă la o concluzie privind comasarea alegerilor. Surse politice din ambele partide susțin că liderii coaliției nu reușesc să ajungă la o concluzie comună în ceea ce privește un calendar al alegerilor din 2024. Înainte de a discuta în coaliție, liderii celor două partide au discutat variantele și în interiorul formațiunilor politice.

Astfel că, dacă PNL vrea, pentru moment, o decizie pe comasarea alegerilor locale, programate în septembrie, cu cele europarlamentare, care vor avea loc în 9 iunie, PSD vrea un calendar complet care să includă inclusiv susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale, în persoana lui Marcel Ciolacu. Liberalii exclud categoric o astfel de ipoteză, au precizat surse politice pentru PS News. 

„Aici ne-am blocat cu discuția, la ce facem după 9 iunie. Miercuri cel târziu trebuie luată decizia, că altfel intrăm în alte probleme, mai grele, cele legate de constituționalitate. Deci cu siguranță miercuri e finala”, au precizat surse politice pentru PS News.

De altfel, fiecare partid verifică la nivel tehnic elementele de legislație pentru ca o eventuală comasare a alegerilor să nu se izbească de elemente de neconstituționalitate.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitaţia omologului său spaniol, Pedro Rollan Ojeda. În cadrul vizitei vor fi abordate teme ce ţin de cooperarea bilaterală, comunitatea românească din Spania, diplomaţia parlamentară, precum şi subiecte aflate pe agenda europeană şi internaţională, potrivit unui memorandum intern al Senatului, aprobat de Biroul permanent săptămâna trecută, potrivit PNL.

 

Comasarea alegerilor. De ce trebuie să se decidă până la 1 martie

Procedural, alegerile locale trebuie organizate pe 29 septembrie 2024, iar noii aleși locali trebuie validați în funcție în termen de 20 de zile de la data alegerii în funcție. În 2020, alegerile locale au avut loc în 27 septembrie prin urmare mandatul aleșilor locali expiră în 2024 pe 5 octombrie.

Decizia de comasare cu europarlamentarele ar presupune organizarea alegerilor locale cu trei luni înainte de termen urmând ca cei aleși pe funcții în administrația locală să aștepte trei luni până la preluarea mandatului.

Procedural Guvernul este cel care stabilește data organizării alegerilor prin Hotărâre de Guvern. Decizia politică trebuie luată până pe 1 martie 2024, pentru a permite Parlamentului să modifice legile și, în cazul unei contestări la Curtea Constituțională, să se încadreze în timp pentru a veni decizia. Guvernul trebuie să emită HG de organizare a alegerilor europarlamentare la începutul lunii martie.

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, şeful de campanie al formaţiunii la alegerile europarlamentare, afirma vineri că încă nu s-a ajuns la o decizie privind comasarea alegerilor, în coaliţie şi că PSD îşi doreşte cea mai bună cale, pe care nu au găsit-o .

Tudose mai spunea că personal, nu este foarte încântat cu alegeri în luna decembrie.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spunea despre subiectul comasării alegerilor, că el crede că orice prelungire a discuţiilor dincolo de ziua de vineri este inoportună şi nu mai are niciun fel de rost să mai discutăm.

„Ocupăm spaţiul public cu un subiect care se rostogoleşte şi aşa de prea mult timp”, arăta Ciucă.

Klaus Iohannis: Patru runde de alegeri este foarte mult

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat la Strasbourg scenariile privind comasarea alegerilor, el afirmând că patru runde de alegeri este foarte mult şi că nu este împotriva unor comasări de alegeri, dacă se face bine, dacă se organizează din timp şi se anunţă, fiind o metodă de a reduce numărul de scrutine.

„Alegerile vor avea loc toate în acest an. Patru runde de alegeri este foarte mult, care cu care se pot comasa, în mod legal, corect şi constituţional va elucida Guvernul şi coaliţia de guvernare. Eu nu sunt împotriva unor comasări de alegeri, dacă se face bine, dacă se organizează din timp şi se anunţă, este o metodă de a reduce numărul de scrutine”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: