Fostul ministru al Transporturilor și lider al PNL, Relu Fenechiu, a trimis un nou mesaj din spatele gratiilor prin intermediul unei scrisori remise site-ului cityzen.ro. Cu această ocazie, fostul liberal critică dur masterplanul de transport pus în dezbatere publică de către Ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
”Îmi propusesem să nu mai intervin în spaţiul public până nu clarific nişte lucruri în ceea ce mă priveşte. Am avut, însă, „ghinionul” de a urmări prezentarea Master Planul General deTransport al României până în anul 2030. Acolo, am văzut că ni se propun două Românii”, își începe scrisoarea Fenechiu.
”O Românie care cuprinde Sud-Vestul Ardealului şi Muntenia, în care se vor aloca aproape 90% din resursele destinate dezvoltării reţelelor feroviare şi de autostrăzi şi o Românie care cuprinde Nord-Estul Ardealului şi Moldova, în care se alocă puţin peste 10% din aceste resurse. Vreau să lămurim de la bun început că Master Planul de Transport reprezintă un document făcut pe bani mulţi, de firma AECOM (lider mondial în domeniu), valabil pe 20 de ani, care va fi aprobat prin lege şi care va trebui implementat de guvernele următoare.
În perioada în care am fost ministrul Transporturilor, am avut mai multe întâlniri cu aceşti consultanţi pe tema listei proiectelor prioritare. Dar această listă arăta cu totul altfel! Deci, ipoteza că această listă este cumva impusă este doar pentru necunoscători”, explică fostul ministru.
Cu privire la necesitatea construcției unor astfel de drumuri, Fenechiu subliniază următoarele: ”Construcţia de autostrăzi într-o lumea civilizată se face din două motive: pentru preluarea traficului aglomerat sau din considerente strategice. În cel de-al doilea caz, vorbim de necesitatea dezvoltării unor regiuni, de deschiderea unor noi pieţe, de relaţii interstatale, interese strategice economice şi de stabilitate.”
”Dacă acest Master Plan va fi aprobat, putem uita de investiţii în regiunea Moldova, putem uita de turism în Bucovina, putem să constatăm că Europa va avea graniţa economică de răsărit de-a lungul Carpaţilor Orientali! Ca să nu mai vorbim de izolarea Chişinăuluişi, mai departe, a regiunii Odessa (pentru că, cel puţin la nivel declarativ, susţinem integrarea Republicii Moldova şi a Ucrainei în Uniunea Europeană)…
În perioada 2008-2012, cât am fost în Opoziţie, Iaşul a fost exclus de pe lista judeţelor care puteau primi finanţare europeană pentru dezvoltarea aeroportului. Când am ajuns la minister, am reparat acest lucru şi am obţinutşi banii pentru finanţare. Mă doare foarte mult faptul că acum, când eu nu o pot face, nu se mai luptă nimeni pentru autostrada Târgu-Mureş – Iaşi”, își continuă mesajul fostulu vicepreședinte al PNL.
”Când eram în libertate şi existau premisele ca acest proiect să prindă viaţă, toată lumea încerca să îşi aroge meritele pentru acesta, regăsindu-se în programele electorale ale tuturor partidelor.
O să mi se răspundă că nu avem bani. Eu vă spun că avem!
Şi vă dau câteva argumente:
1. Când s-a introdus supraacciza la carburant, s-a promis că fondurile generate de aceasta vor merge către construcţia de autostrăzi. Ori fondurile alocate infrastructurii rutiere pentru perioada 2014-2020 nu ţin cont de acciză (poate cineva a uitat, poate nu…)
2. Autostrada Târgu-Mureş – Iaşi se află în reţeaua europeană TEN-T. Cu tot respectul pentru dl. ministru Rus, mi se pare normal să susţină proiectele din Ardeal (aşa cum eu am făcut mereu cu Moldova), dar acestea nu fac parte din reţeaua TEN-T şi nu pot fi finanţate din fondurile europene.
3. O parte din această autostradă poate fi finanţată din fondurile Conecting Europe Facility. Cu puţin lobby, pe aceste fonduri ar putea fi făcută autostrada până la Chişinău, mai ales că avem comisar european pe dezvoltarea regională din „Europa de Est” ”, se mai arată în scrisoarea transmisă de Fenechiu opiniei publice.
”De asemenea, atrag atenţia asupra faptului că reţeaua TEN-T este o reţea de autostrăzi şi nu de drumuri rapide! O să mi se spună, de asemenea, că drumul rapid poate fi transformat ulterior în autostradă. FALS! Este o cacealma! Proiectul trebuie să fie de autostradă şi se poate construi, mai ales pe tronsoanele dificile un singur sens, urmărind ca, odată cu creşterea traficului, să se construiască şicelelalt. Faţă de autostradă, un drum rapid nu este doar îngust, ci are şi o geometrie mai neregulată (mai multe curbe), astfel încât transformarea lui în autostradă, fără a fi gândit aşa de la început, este practic imposibilă!
O să mi se mai spună că se face autostrada Braşov-Bacău. În afară de faptul că, dacă s-ar face, s-ar aglomera şi mai tare cel mai aglomerat traseu din România, pentru că s-ar concentra tot traficul prin Braşov. Autostrada nu are nici studiu de fezabilitate, nici măcar de prefezabilitate şi nu se regăseşte în reţeaua TEN-T. Eu cred că abia aici s-ar justifica un drum rapid.”, mai explică fostul ministru al Transporturilor.
”De peste 15 ani, studiez un model de dezvoltare a infrastructurii pentru România. Desigur, nu există un model perfect, dar toate modelele sunt perfectibile. Acest Master Plan trebuie mult modificat înainte de a fi aprobat. Voi publica în curând un material cu privire la dezvoltarea infrastructurii în România. Viitorul va dovedi cine a avut dreptate.
Până atunci, fac apel la toţi liderii politici şi non-politici din Moldova: Luptaţi-vă pentru ceea ce aţi promis oamenilor! Autostrada Târgu-Mureş – Iaşi nu este un moft al lui Fenechiu, este o necesitate pentru dezvoltarea socio-economică a Moldovei atât din dreapta, cât şi din stânga Prutului! Atunci când eu mă voi putea bate din nou pentru acest proiect, s-ar putea să fie cam târziu…”, conchide Relu Fenechiu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News