VIDEO Inconştienţă pe autostradă: Un autocar a mers cu spatele un kilometru

autocar autostrada
foto: Captura video

Şoferul unui autocar a rămas fără permis pentru o perioadă de 120 de zile, după ce a efectuat o manevră de mers înapoi, pe banda de urgenţă a autostrăzii A1, în zona km 226 Boiţa – Sibiu.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări, după ce în spaţiul public a apărut un material video cu şoferul autocarului care făcea manevra periculoasă pe autostradă.

‘„Ca urmare a apariţiei în spaţiul media, la data de 8 iulie, a unui material video în care se observă cum şoferul unui autocar efectuează manevra de mers înapoi, pe banda de urgenţă a autostrăzii A1, în zona km 226, Boiţa, poliţiştii BPA A1 Râmnicu Vâlcea – Deva s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării măsurilor legale în consecinţă’”, informează luni IPJ Sibiu.

Astfel, poliţiştii au constatat că, la data de 8 iulie, în jurul orei 10,45, pe A1, la km 226, sensul Boiţa – Sibiu, şoferul unui autocar cu 32 de pasageri, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din judeţul Timiş, a efectuat manevra de mers înapoi pe banda de urgenţă, pe o distanţă de 1 km, scrie agerpres.ro.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: