Ministerul Finanţelor: Interes impresionant din partea investitorilor pentru prima emisiune de obligaţiuni verzi

Ministerul Finanțelor Publice
Sursa foto: INQUAM / DIANA OROS

Peste 250 de investitori s-au arătat interesaţi de prima emisiune de obligaţiuni verzi din România. Valoarea totală a emisiunii de obligaţiuni de 4 miliarde euro a avut o subscriere finală de peste 14,8 miliarde euro, potrivit Ministerului Finanţelor.

Ministerul Finanţelor transmis, joi seară, că, în data de 15 februarie 2024, s-a realizat cea de-a doua tranzacţie pe pieţele financiare internaţionale, prin lansarea a două tranşe de obligaţiuni cu maturităţi de 7 ani şi 12 ani, denominate în EUR. Tranşa de 12 ani a reprezentat emisiunea inaugurală de obligaţiuni verzi a României.
Potrivit sursei citate, valoarea totală a emisiunii de obligaţiuni de 4 miliarde EUR a avut o subscriere finală de peste 14,8 miliarde euro prin participarea unui număr total de peste 250 investitori. Emisiunea a suscitat un interes impresionant din partea investitorilor, ordinele acestora depăşind în timpul tranzacţiei valoarea de 17 miliarde euro.
”Mă bucur că prima emisiune de obligaţiuni verzi a României a fost un real succes, fiind marcată de o serie de recorduri. Emisiunea aceasta are în spate un proces complex, care a implicat elaborarea şi evaluarea unui cadru solid pentru finanţarea proiectelor verzi, pentru care vreau să felicit colegii de la Trezorerie. Aş puncta cererea extraordinară din partea mediilor investiţionale, marjele de risc de credit obţinute care reflectă inclusiv un greenium de 10bps, cât şi de calitatea acestor investitori, în jur de 45% din investitorii din tranşa verde fiind investitori responsabili social/cu mandate verzi (ESG). Pe lângă diversificarea bazei de investitori pentru datoria publică, această emisiune este un pas concret în misiunea noastră de a ne atinge obiectivele de dezvoltare durabilă, dar şi de a sprijini proiectele cu impact pozitiv pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: