Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale ajung, pe parcursul acestei zile, în toate școlile din județ. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Prahova, luni, 26 februarie, candidații, reîntorși din vacanța de schi, vor afla, individual, ce note au obținut la cele două probe, cea la limba și literatura română și cea la matematică.
Din primele informații centralizate la nivel județean, din cei 6210 candidați care au susținut simularea examenului național, doar doi au reușit să obțină 10 curat.
„Avem o notă de 10 la română și încă una la matematică. Nu e îngrijorător, dar fiind faptul că subiectele la simulare, se știe, au un grad de dificultate mai ridicat față de cele de la examenul din vară”, ne-a precizat Lorelli Urlețeanu, inspector în cadrul ISJPH.
În acest moment, la nivelul Inspectoratului se face centralizarea transmisă de către Ministerul Educației, urmând ca, în cursul acestei seri rezultatele să fie transmise în toate cele peste 200 de școli din județ.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News