Salariaţii din cadrul Loteriei Române au programate proteste, începând de marţi şi până vineri, la sediul Ministerului Finanţelor, nemulţumiţi de faptul că Loteria Română nu a fost exceptată de la prevederile Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Ei susţin că aplicarea acestui act normativ duce, prin impozitarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă, la diminuarea cu peste 10% a veniturilor lor.
Potrivit calendarului anunţat de Sindicatul Naţional Loteria Română, protestele organizate de angajaţii Loteriei Române vor avea loc începând de marţi, până vineri, între orele 10:00 şo 12:00, la sediul Ministerului Finanţelor Publice.
Motivul protestelor îl reprezintă ”tergiversarea nejustificată a adoptării Memorandumului de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023”, susţine sindicatul care reuneşte aproape 80% dintre angajaţii Loteriei Române.
”Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, lege prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă.(…)”
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News