Premierul Marcel Ciolacu anunţă miercuri că a avut discuţii cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre priorităţile europene ale României, aderarea completă la spaţiul Schengen şi implementarea PNRR.
”Am discutat în această dimineaţă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre priorităţile europene ale României, aderarea completă la spaţiul Schengen şi implementarea PNRR”, a scris premierul pe Facebook.
Marcel Ciolacu mai afirmă că au vorbit despre ameninţările reprezentate de Federaţia Rusă, pericolul extremismului şi nevoia de stabilitate la nivelul României şi Uniunii Europene.
Congresul Partidului Popular European începe, miercuri, la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări. Cei mai mulţi dintre participanţi au ajuns deja în România. Popularii europeni decid strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, stabilesc manifestul Partidului Popular European şi desemnează principalul candidat pentru şefia Comisiei Europene.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News