Vicepreşedintele companiei petroliere ruse LUKOIL, Vitali Robertus, a murit subit la vârsta de 54 de ani, a anunţat miercuri compania, fără a oferi detalii despre circumstanţele în care a intervenit decesul său, relatează Interfax. Robertus este cel puţin al patrulea manager al companiei care moare în condiţii obscure în mai puţin de doi ani.
„El va rămâne în memoria noastră ca un manager talentat, o persoană maleabilă şi un camarad receptiv”, a declarat compania Lukoil într-un mesaj de condoleanţe.
Robertus lucra la Lukoil de 30 de ani, încă de la terminarea facultăţii.
Au existat numeroase decese inexplicabile – de ordinul zecilor – ale unor ruşi proeminenţi de când Putin a lansat invazia la scară largă din Ucraina, în februarie 2022, dar cele mai multe au fost în sectorul energetic.
Vitali Robertus a fost găsit mort chiar în biroul său de la companie. Presa rusă a scris că ar fi fost vorba despre o sinucidere. Vicepreşedintele Lukoil ar fi fost găsit spânzurat cu un şiret. Poliţia, care a sosit surprinzător de repede, a fost informată de colegii acestuia că în ultima vreme a existat o atmosferă tensionată la locul de muncă, iar vicepreşedintele însuşi avusese recent un conflict cu conducerea superioară.
În total, în jur de 20 de manageri de top ai companiilor ruseşti de petrol şi gaze au murit în circumstanţe misterioase în ultimii doi ani. La Lukoil însăşi, acesta este al patrulea caz de moarte „subită” a unui manager de top.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News