SUA se implică în promovarea conectorului transbalcanic de gaze Coridorul Vertical

Sursa foto: Wikipedia

Coridorul Vertical este următorul proiect vizionar pentru dezvoltarea energetică a regiunii, a declarat subsecretarul de stat american pentru resurse energetice, Jeffrey Pyatt, în cadrul  Forumul Macedonia de Est și Tracia, organizat pentru al doilea an consecutiv la Alexandroupolis.

Declaraţiile oficialului american privind Coridorul Vertical sunt în concordanţă cu poziția directorului general al companiei Transgaz, Ion Sterian, care a fost inițiatorul acestui proiect ce a prins contur acum. Reprezentantul Transgaz a pledat în nenumărate rânduri pentru importanța strategică a acestei magistrale energetice, fiind cel care a impulsionat ţările din jur să se ralieze la acest proiect strategic.

“Folosind infrastructura existentă din Grecia către Ucraina, Coridorul Vertical va permite GNL importat prin Grecia să umple rezervoarele uriașe de stocare din Ucraina, oferind o nouă sursă de gaze naturale pentru Europa Centrală și Balcanii de Vest, contribuind astfel la reducerea volatilității prețurilor”. Oficialul american a subliniat importanţa proiectului care va sprijini, după cum a spus el, intenția UE să se deconecteze complet de la gazele naturale rusești până în 2027”, a declarat subsecretarul de stat american pentru resurse energetice, Jeffrey Pyatt.

Conform acestuia, la fel ca IGB (interconectorul de gaza Grecia-Bulgaria – n. red) și Alexandroupolis FSRU ( terminalul plutitor de LNG de la Alexandroupolis – n. red), Coridorul Vertical va fi văzut într-o zi ca un proiect al cărui obiectiv de conectivitate Sud-Nord este atât de evident încât investițiile și angajamentul politic necesar vor fi indiscutabile. În acest context, el a subliniat că atât actualul ambasador al SUA Giorgos Tsounis, cât și echipa sa din Atena, precum și propria echipă din Washington s-au concentrat asupra modului în care pot contribui la promovarea acestui proiect numit Coridorul Vertical.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: