Sorin Grindeanu: Joia viitoare dăm drumul circulaţiei pe drumul de legătură Oradea – Autostrada Transilvania

Sorin Grindeanu
Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, pe şantierul drumului de legătură Oradea – Autostrada Transilvania, o investiţie cu fonduri europene de 29 milioane de euro, că săptămâna viitoare vor avea loc procedurile de recepţie, iar pe 28 martie se va drumul la circulaţia rutieră.

„La ce am văzut aici, cred că se poate să dăm drumul pe 28 martie, joia viitoare. Vreau să felicit Strabagul pentru ce a făcut şi la sfârşitul anului trecut pe Cheţani – Câmpia Turzii, felicitări, au terminat cu luni bune înainte de termenul contractual. Şi la fel aici, vreau să-i felicit, pentru că au avut provocări. La un moment dat, vorbeam cu domnul Bolojan, în proiect era un sens giratoriu în mijlocul drumului expres, chiar două, ceea ce ar fi fost o inovaţie pentru autostrăzile din lume”, a declarat ministrul Grindeanu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că acest drum vine ca o continuare la Drumul expres Arad-Oradea, ale cărui trei loturi sunt în licitaţie, într-o imagine mai amplă a rutei internaţionale de la Marea Baltică la Marea Egee.

„În prezent avem în licitaţie toate cele trei loturi de la Oradea la Arad, apoi venim cu Autostrada 1 Arad – Timişoara, şi până la sfârşitul anului vom semna şi vom da câştigătorii şi la Timişoara-Moraviţa. Cel mai scurt drum de la Marea Baltică la Marea Egee este cel care pleacă de la Gdansk, Varşovia, Cracovia, Kosice, Debreţin, Oradea, Arad, Timişoara, Moraviţa, Belgrad, Salonic. Dacă vrem să facem acest drum şi să treacă pe la noi, trebuie să ne mişcăm foarte, foarte repede. Şi asta facem. Urmează ca Serbia să facă şi ei cei circa 50 de kilometri de drum”, a precizat ministrul Grindeanu.

Preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, care a iniţiat acest proiect în ultimul său mandat ca primar al Oradei, a afirmat că deschiderea acestui drum de legătură, de 19 kilometri, va face ca Oradea să fie legată direct cu Europa.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: