Sindicaliştii Cartel ALFA solicită Guvernului reviziuirea Legii pensiilor evidenţiind o serie de ”disfuncţionalităţi”

Sursa foto: Facebook

Sindicaliştii Cartel ALFA cer reviziuirea Legii pensiilor evidenţiind o serie de ”disfuncţionalităţi” şi consideră că actul normativ trebuie să respecte dreptul la muncă şi dreptul la pensie. În acest sens ei anunţă, miercuri, că au transmis o scrisoare deschisă Guvernului României, premierului Marcel Ciolacu şi ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

”Confederatia Nationala Sindicala Cartel ALFA vă solicită reanalizarea legii nr. 360/2023 – legea privind sistemul public de pensii. În urma semnalelor transmise anterior, reprezentanţii CNS Cartel ALFA au evidenţiat disfuncţionalităţile din textul legii, în contrast cu unele opinii exprimate de reprezentanţii altor confederaţii sindicale. Observăm că există si o opacitate în construcţia unui cadru legislativ care să respecte drepturile fundamentale, incluzând dreptul la muncă şi dreptul la pensie conform condiţiilor legale, drepturi consacrate în Constituţia României”, a transmis Cartel ALFA, într-un comunicat de presă, de miercuri.

Sindicaliştii cer eliminarea articolului 46 din lege şi modificarea art 88 şi art. 84.

”Propunem modificarea articolului 88 alineatul (1) din Legea nr. 360/2023 pentru a ajusta punctajul suplimentar acordat lucrătorilor cu activităţi în condiţii speciale şi deosebite, astfel încât să se asigure echitatea în calculul pensiilor. De asemenea, este necesară modificarea articolului 84 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 pentru a stabili o valoare a punctului de referinţă diferită pentru perioadele lucrate în condiţii speciale, astfel încât să se ţină cont de dificultatea şi impactul asupra duratei vieţii lucrătorilor, cat si a contributiilor suplimentare. Calculul justificativ este prezentat în Anexa 2”, se arată în comunicat.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: