Israel – Hamas: Negocierile pentru un armistiţiu se vor relua duminică la Cairo, potrivit unei televiziuni egiptene

Sursa foto: romania.europalibera.org

Negocierile pentru un armistiţiu între Israel şi Hamas vor fi reluate duminică la Cairo. Este cea mai recentă încercare de a se obţine o pauză după aproape şase luni de război în Fâşia Gaza, a anunţat sâmbătă televiziunea egipteană Al Qahera News TV, citând o sursă din domeniul securităţii.

Un oficial israelian a declarat pentru Reuters că Israelul va trimite duminică o delegaţie la Cairo.

Un oficial Hamas a declarat pentru Reuters că grupul va aştepta mai întâi să afle de la mediatorii de la Cairo rezultatul discuţiilor cu Israelul.

Părţile aflate în conflict au intensificat negocierile, cu medierea Qatarului şi a Egiptului, pentru o suspendare de şase săptămâni a ofensivei israeliene în schimbul propunerii de eliberare a 40 dintre cei 130 de ostatici încă deţinuţi de gruparea militantă palestiniană din Gaza.

Hamas a încercat să obţină ca orice acord să se transforme în încetarea luptelor şi retragerea forţelor israeliene. Israelul a exclus această variantă, afirmând că va relua în cele din urmă eforturile de dezmembrare a capacităţilor administrative şi militare ale Hamas.

Hamas doreşte, de asemenea, ca sutelor de mii de palestinieni care au fugit din oraşul Gaza şi din zonele învecinate spre sud în timpul primei etape a războiului să li se permită să se întoarcă în nord. Un oficial israelian a declarat că ţara sa este deschisă pentru discuţii privind permiterea întoarcerii doar a „unora” dintre cei strămutaţi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL