Zelenski îşi publică declaraţia de avere şi anunţă că familia sa a obţinut în 2023 venituri de peste 292.000 de euro

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: X

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi familia sa au obţinut un venit total de 317.000 de dolari în 2023, potrivit unei declaraţii de avere publicate la sfârşitul săptămânii, relatează în ediţia de duminică kyivindependent.com.

Declararea electronică a averii oficialilor ucraineni a fost impusă în 2014, în cadrul luptei împotriva corupţiei.

Această obligaţie a fost suspendată după invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, iar Zelenski a reimpus-o prin lege în octombrie 2023.

Şeful statului ucrainean şi membrii familiei sale declară că au obţinut în 2023 venituri în valoare de 12.423.008 grivne (316.700 de dolari, 292.211 de euro), a anunţat sâmbătă preşedinţia ucraineană.

El precizează că 7.455.972 de grivne (190.100 de dolari, 175.377 de euro) provin din vânzarea de obligaţiuni de stat.

Restul de 4.967.036 (126.600 de dolari, 116,833 de euro) reprezintă salarii, dobânzi bancare şi venituri din închirierea unor bunuri imobile, potrivit preşedinţiei.

”Creşterea veniturilor faţăă de 2022 a avut loc în urma reluării plăţii chiriciilor”, precizează preşedinţia.

Soldul în numerar al familiei Zelenski a scăzut cu aproape 2,8 milioane de grivne (71.000 de dolari, 65.861 de euro), la sfârşitul lui 2023, anunţă preşedinţia.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: