Campus profesional regional la Galaţi, investiţie de 22 de milioane de euro

Sursa foto: Facebook

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi ministrul Eduaţiei, Ligia Deca, au semnat, joi, contractul pentru realizarea campusului de învăţământ dual din cadrul Consorţiului Regional Integrat pentru Învăţământul Dual Galaţi, investiţie în valoare de peste 22 de milioane de euro.

 

”Este cel mai mare proiect educaţional, în valoare de peste 20 de milioane de euro, care se va realiza în Galaţi, cu fonduri PNRR. Am convingerea că împreună cu partenerii din acest consorţiu vom reaşeza învăţământul profesional pe baze noi, conform cerinţelor pieţei muncii la acest moment”, afirmă Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, citat într-un comunicat de presă transmis, joi, de reprezentanţii Primăriei Galaţi.

 

Potrivit acestora, Consorţiul este format din Primăria municipiului Galaţi, ca lider de parteneriat, alături de Universitatea ”Dunărea de Jos” Galaţi, Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” Galaţi, Thecon SRL,  I.V Future, Şantierul Naval Damen Galaţi S.A, Grande Dolceria S.R.L., Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.

Scopul principal al Consorţiului îl constituie asigurarea educaţiei şi formării profesionale iniţiale în sistem dual, prin dezvoltarea unui parteneriat cu operatorii economici selectaţi şi cu alţi parteneri relevanţi pentru a adapta educaţia şi formarea profesională la cerinţele pieţei muncii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: