Două persoane au fost rănite, duminică după-amiază, în urma unei explozii produse într-un bloc din localitatea constănţeană Murfatlar, iar 12 persoane au ieşit singure din imobil după producerea deflagraţiei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că la un bloc din Murfatlar s-a produs o explozie, care nu a fost urmată de incendiu. Acolo s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de transport victime multiple şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.
La locul intervenţiei pompierii au găsit 12 persoane care ieşiseră din imobil şi două persoane rănite. Este vorba de un bărbat de 53 de ani, cu arsuri de gradul doi pe mâini şi picioare, şi o femeie de 78 de ani, cu arsuri de gradul unu la piciorul stâng. Ambele victime au fost transportate la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa.
Pompierii au precizat că explozia a avut loc pe fondul acumularii de gaze din balconul apartamentului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News