ANSVSA: Amenzi de aproape 2 milioane de lei în industria alimentară

Sursa foto: X

Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 1,973 milioane de lei în industria alimentară în luna martie 2024, ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor.

Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), controalele inspectorilor sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală au vizat operatorii din industria alimentară, care își desfășoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii și produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare și alcoolice, scrie Agerpres.

În cursul lunii martie 2024, Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene, precum și cea a Municipiului București au efectuat 11.314 controale în unitățile din industria agroalimentară.

„Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 242 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.973.600 de lei”, precizează reprezentanții ANSVSA.

Acțiunile de verificare efectuate la nivel național pe baza Programului de supraveghere și control pentru anul 2024 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condițiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spațiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime și a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidența documentelor și a informațiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: