Cifrele dezastrului din Armata Română: deficit de personal de 43% în rândul ofițerilor

armata romana
Sursa foto: Facebook / MApN

România se pregătește discret spre reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Deși avem de doi ani un război la graniță și în ciuda faptului că bugetul MApN a crescut masiv în ultimii ani, România înregistrează un deficit de personal uriaș, care ajunge la aproape jumătate din rândul ofițerilor.

Cu un deficit de personal în rândul ofițerilor bulgari de 26%, guvernul de la Sofia recomandă o dezbatere publică privind posibila introducere a pregătirii militare obligatorii. Deficitul de personal al Armatei Române este undeva la peste o treime din efective, cea mai mare lipsă în structurile militare fiind în rândul ofițerilor, acolo unde gradul de ocupare e de doar 57%. Datele au fost furnizate, în premieră, de ministrul Apărării Angel Tîlvăr într-un răspuns la o interpelare a deputatului PSD, Viorel Salan, secretar al Comisiei parlamentare de apărare. Cifrele corespund datelor de la finalul anului 2023, mai spune ministrul, care adaugă că această problemă a intrat inclusiv în atenția Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

“Capacitatea de luptă a Armatei Române , inclusiv încadrarea cu personal, este analizată în structurile de conducere a Ministerului Apărării Naționale și în ședințele CSAT, fiind formulate propuneri pentru îmbunătățirea încadrării cu personal și limitarea ieșirilor semnificative din sistem”, afirmă ministrul Tîlvăr.

Datele furnizate de ministrul Apărării despre nivelul de încadrare în rândul Armatei vorbesc de la sine: 57% – ofițeri, 75% – maiștri militari, 72% – subofițeri, 77% – soldați și gradați profesioniști și 89% – personalul civil.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: