Isărescu: Aniversarea a 20 de ani de la aderarea la NATO, o dovadă a identității europene şi euro-atlantice a României

Mugur Isărescu
Sursă foto: X

Aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO reprezintă o dovadă a mesajului puternic, unitar, cu privire la identitatea europeană şi euro-atlantică a României, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa „România în NATO: 20 de ani de securitate şi valori euro-atlantice”.

Potrivit acestuia, conferinţa aniversară subliniază rolul României ca ţară membră NATO şi traseul său de dezvoltare economică şi integrare politică în Uniunea Europeană şi Alianţa NATO, doi piloni ai stabilităţii, securităţii şi progresului.

„NATO a sărbătorit, pe 4 aprilie, 75 de ani de când membrii fondatori au semnat Tratatul Atlanticului de Nord. Aprilie are o semnificaţie deosebită şi pentru Banca Naţională a României. Anul acesta, pe 17 aprilie, BNR a sărbătorit 144 de ani de la înfiinţare. România are privilegiul de a fi membru cu drepturi depline al NATO – aliniată în viziune şi în spirit la valorile euro-atlantice ale democraţiei, libertăţii, drepturilor omului şi statului de drept – în contextul actual global provocator. Ne amintim de Summit-ul NATO de la Praga, în noiembrie 2002, când ţara noastră a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică şi de ziua în care România a devenit membră oficială NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, pe 29 martie, 2004. Contribuţiile valoroase politice, conceptuale, practice şi operaţionale ale României la NATO se reflectă în mod clar în angajamentele sale de lungă durată. Aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO reprezintă o dovadă a mesajului puternic, unitar, cu privire la identitatea europeană şi euro-atlantică a României”, a menţionat Mugur Isărescu.

Potrivit guvernatorului BNR, în semn de recunoaştere a rolului deosebit al României ca ţară membră NATO, cu tema „20 de ani de la aderarea României la NATO”, Banca Naţională a României a emis luni, 29 aprilie, o monedă de argint, în valoare nominală de 10 lei, cu o greutate de 31,103 grame, precum şi o monedă de tombac cupru, cu valoarea nominală de 1 leu, cu o greutate de 23,5 grame.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: