Vinerea Mare pică anul acesta pe data de 3 mai și reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Post negru în Vinerea Mare Postul Paștelui este cel mai lung și strict post ținut de creștinii ortodocși.
Una dintre cele mai grele zile de post este Vinerea Mare, când se ține post negru. Cunoscută și ca Vinerea Patimilor, Vinerea Paștilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă este ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. În această zi nu se mănâncă și nu se bea decât apă. Postul Paștelui ne amintește de postul de patruzeci de zile ținut de Iisus Hristos, înainte de începerea activității Sale mesianice.
„Postul îl debarasează și-l ușurează pe creștin de toate ispitele, de balastul și povara uneltirilor celui viclean. Este un act de cult, de pocăință pentru păcatele săvârșite; un exercițiu care pune început virtuților de tot felul”, potrivit crestinortodox.
În această zi nu se fac copturi, iar seara se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News