Stradă surpată la Slănic/Prefectul judeţului Prahova speră ca vineri să fie umplut craterul şi să fie stabilizată zona

Sursa: Facebook

Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, estimează că în cursul zilei de vineri ar putea fi umplut în totalitate craterul format în urma prăbuşirii unei străzi din oraşul prahovean Slănic, ceea ce ar duce la o stabilizare a zonei.

Întrebat de jurnalişti dacă vineri va fi umplută groapa în totalitate, prefectul a răspuns: „Noi sperăm să da, dar mă abţin să dau un astfel de prognostic întrucât constructorul este cel care va face lucrarea. (…) Astăzi (vineri – n.r.) suntem în situaţia în care se lucrează, iar orizontul de timp de arată o mobilizare foarte, foarte bună. Cred că primele semne de stabilizare ar trebui să le avem în cursul zile de astăzi. Întreaga soluţie este una provizorie, este o soluţie de stabilizare şi umplere a craterului, iar, în paralel, se vor continua investigaţiile şi măsurătorilor care ne vor arăta maniera în care următoarea lucrare, care va avea un proiect tehnic şi o execuţie tehnică de durată, va evolua”.

Cu privire la momentul în care se vor putea întoarce în locuinţe persoanele evacuate, el a spus că se aşteaptă finalizarea unei expertize.

„Pe lângă hotărârea de a interveni de urgenţă, (…) am dat şi una prin care am solicitat autorităţii locale ca astăzi să contracteze un expert Clasa A1, care să înceapă celelalte verificări pentru structura de rezistenţă a blocului. Într-adevăr, până acum au fost făcute măsurători care să indice dacă avem o tasare locală sau una generală, iar expertul ne va comunica dacă există cel mai mic grad de afectare a clădirilor. După finalizarea acestei expertize putem vorbi despre modul şi timpul în care putem aduce oamenii înapoi. (…) Sunt convins că această expertiză va începe astăzi”, a precizat oficialul.

Emil Drăgănescu a adăugat că, în momentul de faţă, nu există niciun indiciu de extindere a surpării.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: