Financial Times: Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei și semnează un parteneriat de securitate și apărare cu UE

Sursă foto: presedinte.md/

Rep. Moldova și Uniunea Europeană urmează să-și aprofundeze cooperarea în domeniul apărării și securității la un nivel fără precedent, Chișinăul sfidând avertismentele Moscovei, informează Financial Times, dezvăluind în exclusivitate o propunere în acest sens a Uniunii.

Potrivit planului Uniunii Europene, care urmează să fie aprobat săptămâna viitoare,  Republica Moldova va spori schimbul de informații, va efectua exerciții militare comune și va fi inclusă în sistemul comun de achiziții de arme al Uniunii, mai scriu jurnaliștii Financial Times.

Sursa media mai notează că ,,acesta ar urma să încerce să consolideze participarea Republicii Moldova la misiunile de apărare ale UE, inclusiv la exerciții militare. Țara va fi, de asemenea, integrată în inițiative legate de industria de apărare, inclusiv achiziții comune. Moldova și UE vor lua, de asemenea, măsuri pentru a extinde domeniul de aplicare și a crește nivelul de clasificare a informațiilor partajate, se afirmă în propunere. Parteneriatul va căuta, de asemenea, să sporească cooperarea între agențiile moldovenești și europene pentru a se apăra împotriva manipulării străine, a amenințărilor cibernetice și teroriste”.

„Aceasta este o confirmare a integrării sporite a poziției de securitate și apărare a Republicii Moldova în UE”, a declarat un oficial pentru Financial Times , susținând că „a parcurs un drum lung în doar doi ani”.

Propunerea, care va fi discutată de diplomații europeni în această săptămână, urmează să fie semnată săptămâna viitoare, mai anunță Financial Times.

Ce spune MAE moldovean despre parteneriat

Iar reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău au venit câteva ore mai târziu cu detalii referitor la parteneriat, afirmând că ,,reprezintă un aranjament politic privind cooperare sporită in sfera securității și apărării care va fi încheiat între Republica Moldova și UE în timpul apropiat, în concordanță cu obiectivele stabilite în Strategia Securității Naționale a țării noastre. UE este în proces de stabilire a unor astfel de parteneriate cu o serie de țări cu care a ajuns la un nivel mai intens de cooperare.Majoritatea activităților prevăzute de Parteneriat deja sunt realizate în practică, dar stabilirea Parteneriatului ne va permite să avem o bază pentru cooperare mai sistemică cu UE. În esență Parteneriatul va funcționa ca un aranjament-umbrelă pentru toate interacțiunile dintre Republica Moldova și UE in domeniile precum asistența UE pentru consolidarea rezilienței țării noastre, securitatea cibernetică, combaterea dezinformării, asistența pentru sectorul apărării prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, participarea Republicii Moldova în cadrul misiunilor UE de gestionare a crizelor, management integrat al frontierelor”.

De asemenea, potrivit celor de la MAE, în baza acestui parteneriat ,,Republica Moldova și UE vor purta anual dialogul în domeniul securității și apărării, dar va putea stabili și dialoguri tematice pe unele domenii de interes reciproc. Documentul cu privire la Parteneriatul de Securitate și Apărare nu va avea statut de tratat internațional ci va fi bazat pe angajamente politice”.    

Chișinăul sfidează Moscova

Jurnaliștii Financial Times notează că propunerea de „parteneriat de securitate și apărare” cu Bruxelles-ul vine în ciuda avertismentelor repetate ale oficialilor ruși că Republica Moldova ar putea avea aceeași soartă ca și Ucraina dacă se aliniază cu Occidentul.

În martie, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Bruxelles-ul a oferit țării același ultimatum ca și Ucrainei, pe care a descris-o ca fiind „ori noi, ori Rusia”. Lavrov a declarat că Moscova va „apăra” populația de etnie rusă din Moldova și că Chișinăul riscă „să calce pe urmele regimului de la Kiev”.

Amenințările Kremlinului 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comparat săptămâna trecută politicile președintelui moldovean, Maia Sandu, cu cele ale regimului nazist – o acuzație pe care Kremlinul a lansat-o anterior și contra liderului ucrainean Volodimir Zelenski.

Republica Moldova, care în octombrie anul trecut a declarat pentru prima dată în mod oficial că Rusia reprezintă o „amenințare la adresa securității”, a semnat un acord bilateral de securitate cu Franța și primește o parte din fondurile UE pentru a-și consolida capacitățile de apărare.

Totodată, Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva entităților legate de Rusia, despre care afirmă că au încercat să destabilizeze țara, ca răspuns la o presupusă tentativă de lovitură de stat împotriva guvernului pro-european și la eforturile grupurilor susținute de Moscova de a influența alegerile locale și de a efectua alte atacuri „hibride”, potrivit aceleiași surse.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: