Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care are pe rol dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”.
„Decizia de ieri (miercuri, nr) a aparţinut Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, ministrul nu e parte a acestei secţii. Nu am niciun fel de atribuţie în toată această procedură. Secţia a analizat dosarul şi aşa cum ştiţi, a decis ca judecătoarea din dosarul Pascu să nu fie suspendată până la finalizarea procedurii disciplinare, chiar dacă Inspecţia Judiciară a transmis acel raport prin care propunerea suspendarea doamnei judecător până la finalizarea acţiunii disciplinare”, a declarat Alina Gorghiu.
Ministrul Justiţiei a precizat că „e important să precizeze că dosarul penal e în continuare în procedură şi, de asemenea, că acţiunea disciplinară se derulează”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News