Ciolacu: România nu poate asista fără reacție la drama a sute de mii de oameni nevinovați din Gaza

Marcel Ciolacu
Sursă foto: Captură video

România nu poate asista fără reacţie la drama a sute de mii de oameni nevinovaţi din Fâşia Gaza, a declarat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

El a amintit că joi a fost convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care a decis acordarea unui ajutor pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza.

„I-am spus premierului Netanyahu că România condamnă ferm atacurile teroriste ale Hamas, soldate cu mii de victime. În acelaşi timp, însă, România nu poate asista fără reacţie la drama a sute de mii de oameni nevinovaţi din Fâşia Gaza, care riscă să moară de foame, sete şi frig. Aşadar, ieri am convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi am decis să acordăm un ajutor pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza. Ajutorul constă în produse alimentare, apă, haine, pături şi încălţăminte pe care Ministerul Apărării le va transporta urgent acolo, pe calea aerului”, a precizat Ciolacu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL