Parchetul European (EPPO) a făcut percheziţii în Bucureşti în ancheta de fraudă cu echipamente medicale în pandemie

Sursă foto: Unsplash

Procurorii Parchetului European au făcut percheziţii la Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de opt milioane de euro cu fonduri europene pentru achiziţionarea de echipamente medicale în timpul pandemiei.

Procurorii europeni spun că timp de doi ani, între 2020 şi 2022, suspecţii au prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu opt milioane de euro prin achiziţii de măşti sau dezinfectanţi pentru spitale, şcoli sau alte instituţii ale statului român.

„Potrivit anchetei, în perioada 2020-2022, a fost formată o rețea infracțională pentru a manipula achizițiile publice de măști de protecție, dezinfectanți și alte materiale medicale pentru spitale, școli și alte instituţii de stat, în beneficiul unor furnizori prestabiliți, despre care se înțelege că au făcut parte din schemă.

Trei persoane investigate au fost aduse la biroul EPPO din București pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecți.

Furnizarea echipamentelor medicale a fost finanțată prin programul ‘Asistență pentru redresare în vederea coeziunii și a teritoriilor Europei’ (REACT-UE). Se estimează că activitățile documentate până în prezent în cadrul anchetei au cauzat un prejudiciu de peste 8 milioane de euro bugetului UE. Ancheta este în curs de desfășurare, pentru a stabili amploarea activităților infracționale suspectate și prejudiciul financiar global cauzat.

Investigația și perchezițiile au beneficiat de sprijinul: Structurii de Sprijin a EPPO în România, Poliției Române – Direcția de Operațiuni Speciale, Direcției Generale Anticorupție și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române”, se arată într-un comunicat al EPPO.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: