VIDEO Nicolae Ciucă, mesaj despre patriotism. Ce semnal a dat liderul PNL de la Târgu Mureș

Sursa foto: Facebook / Nicolae Ionel Ciucă

Nicolae Ciucă a ținut un discurs la Târgu Mureș, la lansarea candidaților liberali la alegerile din iunie.

„Mă bucur să ne revedem la Târgu Mures. Îmi propusesem să aducem mai multă energie și curaj în rândul filialei. Un pic de catalizator putem să facem și dacă tot suntem lângă Azomures putem folosi puțin azotat să creștem mai bine. Sunt unii care vorbesc în public despre creșterea extremismului, șubrezirii democrației.

Democrația nu se șubrezeste de la sine, noi o șubrezim, pentru că nu avem curaj să vorbim despre partidele pe care le reprezentăm., despre valorile pe care le reprezentăm. PNL se identifică cu cele mai importante momente ale istoriei noastre de după Mica Unire. Se află și azi când am trecut prin crize succesive și suprapuse.

Dar cel mai tare ne este teamă că se șubrezeste democrația și valorile. Pai să le apărăm! Pastrand linia doctrinară și ceea ce reprezentăm noi din punct de vederea al setului pe care le promovăm. Am vorbit mai mult despre patriotism. Nu trebuie să ne fie teamă și rușine să vorbim despre patriotismul curat al nostru al românilor.

Peste tot oamenii trebuie să fie patrioți, să se identifice cu valorile patriotismului și împreuna să promovăm Uniunea Europeană. Dacă nu umplem noi acest spațiu cu valori vin alții și îl umplu cu atacuri la valori. Este normal și conest să le vorbim oamenilor despre ceea ce s-a întamplat în istoria noastră, ce facem pentru a ne păstra identitatea, pentru a fi puternici la noi acasă și ce facem pentru a completa aceste valori ale UE la care am trudit. Am sperat și la Uniunea Europeană și la NATO.

Odată cu intrarea în NATO am început să căpătam speranta. De atunci și până acum din toate datele statistice, ale instituțiilor de evaluare. România este țara cu cea mai dinamica crestere economica, 800%, are o crestere a PIB raportat la paritate puterii de cumparare de putin peste 40% in 2007, la peste 70% anul trecut si o perspectiva de 90% în 2030. Atunci am putea să ne îndreptăm spre cei care lucrează în străinătate, atunci am avea toate condițiile care sa îi determine să se întoarcă acasă, la ei acasă, în România.

Până atunci noi aici trebuie să trudim, să facem în așa fel încât laolaltă administrație centrală, locală, centrele de inovare și dezvoltare, centrele de învățare, tinerii cărora trebuie să le acordăm atenția cuvenită, sa lucram în parteneriat. Și Guvernul și instituțiile locale trebuie să fie partenerii oamenilor de afaceri. Capitalul românesc nu este dușmanul administrației.

Noi trebuie să facem acea structura solidă de parteneriat, este un ecosistem național, de mândrie și identitate națională. Atunci le putem spune fraților noștri întoarceți-vă acasă ca nu este nicio diferenta. Tinerii sunt prima generatie care lucrează cu ultimele tehnologii. Leatul nostru a trebuit să învețe să lucreze cu calculatorul. Ei stiu mai bine decat noi ce inseamnă conectarea virtuala, care lucrează cu inteligenta artificiala. Deja nu se mai face deosebire între inteligența artificială și ființa umană. Aici trebuie să le acordăm creditul și să-i implicăm nemijlocit în procesul de dezvoltare a țării.

Generatia noastră va trebui să dea mai departe responsabilitatea și nu trebuie să fie un moment de fractură. Eu am să opresc la câteva chestiuni pe care le-am subliniat la filialele unde am participat. Acolo unde am văzut că nu avem doamne sau domnișoare pe listele de alegeri am cerut să fie implicate mai mult doamnele și domnișoarele! Există această tendință de a se vorbi de valorile doamnelor, le știm cu toții, sunt mame, sunt dedicate. sunt implicate, sunt angajate în ceea ce fac, sunt perseverente.

Femeile din România merită să fie promovate la adevărata lor valoare. Domnul profesor doctor Suciu vine de la institul inimiii, este un brand național și internațional. A făcut pasul spre politica la fel ca mine, poate mai tarziu și toată lumea a spus tratați inimi, eu cred că v-ați calcat pe inima cand ați făcut pasul asta. PNL promovează aceste valori istorice, vrem sa aducem în PNL oameni care au performat în carieră.

Dincolo de toate aceste chestiuni vă spun că trebuie să mutați inima de la institut la Primărie și o veți face prin echipa dvs. Mi-a spus ca a tratat peste 2400 de copii și tot atât adulții, sunt convins că își pun speranța în dvs. Suntem aici să vă ajutam cu toții. Ați auzit 4 miliarde de euro, unde ați mai auzit? asta înseamnă performanța administrației liberale, asta insemana dedicare pentru oameni, pentru famili. Spun faptele, realitățile! Uitați-vă peste tot unde avem președinți de CJ! Ca să câștigăm și CJ și Primăria avem nevoie ca toți cei care sunteți aici să meargă în familie, la biserica, chiar la un PUB, pe stradă, pe scara blocului și să vorbim cu oamenii.

Dacă fiecare dintre noi convingem doi sau trei oameni, atunci vă asigur ca și doamna Mara Toganel și domnul Suciu, și toți vom îndeplini acel deziderat să câștigăm alegerile. Ne trebuie organizare, mobilizare. Pentru asta trebuie să fim noi convinși că merităm să fim votați, așa și ceilalți ne vor vota! Nu este deloc greu să fii om, trebuie să fii doar cum ești!”, a spus Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: