METEO Atmosferă închisă în unele regiuni ale țării. Sunt anunțate ploi și temperaturi scăzute

Ploaie
Sursa foto: Pixabay

Va fi cam înnorat și o să plouă în sudul țării. Pe aici o să fie mai răcoare decât ar trebui. În rest avem vreme caldă, dar și câteva averse după-amiază, în special în zonele de munte. Temperaturile urcă până la 27 de grade în centru și în vest.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme destul de bună, înnorări trecătoare și un vânt ceva mai insistent. Nu prea sunt semne de ploaie. Vor fi doar 20 de grade la Constanța, dar în Bărăgan se mai încălzește puțin și se ating 23-24 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei este posibil să plouă în zonele deluroase. În rest domină atmosfera cu soare. Vântul devine activ și se face mai cald decât ieri. Temperaturile ajung la valori agreabile, de 25-26 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem o zi însorită, dar și câteva reprize de ploaie în zonele mai înalte. Se încălzește simțitor. Maximele ajung la 25-26 de grade, iar vântul se intensifică și în această zonă.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme caldă pentru această perioadă, soare în prima parte a zilei, înnorări și averse mai târziu. Temperaturile urcă până la 27 de grade, iar ploile vin cu tunete, fulgere și condiții de grindină.

Și în vestul țării apar câteva serii de averse după-amiază și seara. Până atunci avem soare, vreme caldă și maxime de 26-27 de grade. Vântul bate mai tare în sudul Banatului și ajunge la viteze de 55-65 km/h.

În Transilvania sunt condiții de ceață dimineața în depresiuni. Apoi se arată soarele, iar la Târgu Mureș se ating vreo 27 de grade. Instabilitatea crește în a doua parte a zilei. Apar ploi zgomotoase, destul de abundente în zonele de munte.

În Oltenia domină atmosfera închisă. Mai vin ceva ploi, iar temperaturile se mențin sub valorile normale. Vor fi cel mult 21-22 de grade. Cerul se degajează după lăsarea nopții.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: