Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi un nou val de demiteri la șefia Agențiilor Județene de Plăți (AJPIS), precum și demiterea șefului Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu, pentru inacțiune în ceea ce privește controlul la azilele de bătrâni.
DETALII AICI: Ancheta premierului în dosarul ”azilele groazei”. Ce măsuri a cerut Ciolacu
Marcel Ciolacu nu este, însă, primul premier care cere ca șeful ITM să fie destituit. Cel puțin 4 premieri – Viorica Dăncilă, Ludovic Orban, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă – au încercat sa îl schimbe, fără succes, pe Dantes Nicolae Bratu, din poziția pe care o are. Așadar, Marcel Ciolacu ar fi al 5-lea premier care ar cere înlocuirea șefului ITM.
De ce nu poate fi schimbat Dantes Bratu de la șefia ITM
Angajat la Inspecția Muncii în 1999 și șef al instituției din 2011 încoace, Dantes Bratu a fost „suspendat” de patru ori de guvernele Ponta, Dăncilă și Orban. De fiecare dată, însă, Executivul a fost obligat să îl repună pe post după șase luni, după ce îi expira detașarea în niște funcții în care era instalat drept “pedeapsă”.
Perioadele de detașare:
13.08.2012 – 14.04.2014 secretar general adjunct Ministerul Muncii
14.04.2014 – 02.10.2014 secretar general Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați
18.04.2019 – 18.10.2019 secretar general Egalitate de Șanse Între Femei și Bărbați
25.03.2020 – inspector guvernamental
Șmecherul de la Inspecția Muncii știe că orice ar face din această poziție, el nu poate fi schimbat pentru că sistemul normativ al UE face aproape imposibil acest lucru, așa cum se arată și prin eșuatele încercări de mai sus. Singura modalitate ca Dantes să fie schimbat din funcție este ca legea de funcționare a Inspecției Muncii să fie schimbată în Parlament.
Organigrama Inspecției Muncii a fost stabilită prin Ordinul ministrului Muncii si justitiei sociale nr. 1671/2017 pentru aprobarea structurii organizatorice pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii, a Inspectoratului Teritorial de Munca Bucuresti și a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă.
ART. 13
(1) Inspecţia Muncii este condusă de un inspector general de stat, care în exercitarea atribuţiilor de conducere are în subordine doi inspectori generali de stat adjuncţi.
Inspectorul general de stat şi inspectorii generali de stat adjuncţi sunt numiţi prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, în condiţiile legii.
(2) Inspectorul general de stat reprezintă Inspecţia Muncii în raporturile cu autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, persoane fizice şi juridice, organizaţii neguvernamentale, partenerii sociali, mass-media, precum şi cu organismele europene şi internaţionale.
(3) Inspectorul general de stat poate delega atribuţii, în condiţiile legii, inspectorilor generali de stat adjuncţi şi personalului de conducere din directa subordine. Prin actul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării.
Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi schimbarea lui Dantes de la ITM fără a fi informat despre poziția și funcția acestuia, precum și despre tentativele eșuate ale foștilor premieri de a-l înlocui.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News