Românii sunt pe ultimul loc din Europa la activități de voluntariat

Sursa foto -x

Stăm prost la capitolul voluntariat, unde suntem pe ultimul loc în Europa. Doar 5% dintre români participă la astfel de acțiuni în mod constant, arată un studiu al Facultății de Sociologie din cadrul Universității din București.

Asta, deși există o lege în acest sens, iar unii angajați sunt încurajați prin zilele libere plătite să dedice timp comunității.

Ana Maria face voluntariat de peste 10 ani. Spune că uneori se trezește la 5 dimineața, doar ca să facă activități care îi ajută pe alții. De curând, a petrecut o săptămână departe de casă, unde a construit – alături de un ONG – case pentru cei nevoiași.

Ana-Maria Marin, voluntară: „Îmi place foarte mult să dau din timpul meu altor oameni, aşa cum au făcut şi alţii pentru mine. Şi mi se pare foarte frumos când oamenii vin înapoi şi îţi zâmbesc sau îţi oferă o îmbrăţişare.”

Totuși, voluntariatul rămâne o enigmă la noi. Doar 5% dintre români – mulți peste 50 de ani – spun că participă în mod constant la astfel de acțiuni, arată un studiu realizat de Facultatea de Sociologie a Universității din București. Puțin față de țările nordice, unde aproape jumătate din populație se implică activ în evenimente civice.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: