USR se folosește de pagini obscure pentru a-și face campanie electorală mascată înainte de alegerile de pe 9 iunie. USR pare că s-a inspirat din strategiile Rusiei, care înființa pagini de Facebook și site-uri sub alt nume pentru a-și promova ideile. Partidul condus de Cătălin Drulă a investit sume impresionate într-o pagină discretă de pe Facebook pentru a colecta date și pentru a-și ataca adversarii politici.
În ultima luna, pe Facebook au apărut 29 de reclame plătite cu 69.933 lei de pagina „Eu votez în 2024”. La prima vedere pare o pagină care îndeamnă la vot, dar în realitate USR controlează această pagină.
„Eu votez în 2024” este o pagină înființată pe 10 noiembrie 2016, înainte de alegerile parlamentare din acel an, când USR participa pentru prima dată la vot. În 2016, pagina se numea „EuVotez”, iar pe 6 iunie 2022 pagina și-a schimbat numele în „Eu votez în 2024”.
USR, în spatele acestei pagini
Facebook oferă numeroase instrumente pentru a verifica cine se ascunde în spatele acestor pagini. Transparența pe Facebook a fost introdusă tocmai pentru a combate rețeaua Rusiei.
Dacă verificăm disclaimer-ul unei reclame plătite de „Eu votez în 2024”, avem următoarele date: O adresă de e-mail „dorinatudorii@gmail.com”, iar la adresa de facturare apare chiar sediul USR: „Bulevardul Pavel D. Kiseleff nr.55, sector 1, Bucharest, Romania 011343, RO”.
Dorina Tudorii este chiar Social Media Manager la USR, după cum reiese de pe pagina de Linkedin. Înainte să lucreze la acest partid, Dorina Tudorii a fost Social Media Manager la PLUS, fostul partid al lui Dacian Cioloș. Pagina „Eu votez în 2024” este controlată chiar de la sediul USR, de social media manager-ul partidului.
De asemenea, tot Facebook precizează că beneficiarul și plătitorul este chiar USR. Aceste informații apar în detaliile reclamei, pe care le poate verifica oricine. Astfel, USR plătește 70.000 de lei pe lună din banii cetățenilor pentru a-și face reclamă mascată.
De altfel, dacă ne uităm la disclaimer-ul din reclamele plătite de Cătălin Drulă cu pagina sa de Facebook vedem că are aceeași adresă în factură: „Bulevardul Pavel D. Kiseleff nr.55, sector 1, Bucharest, Romania 011343, RO”. Pagina lui Cătălin Drulă este controlată de la aceeași adresă la care își are sediul și pagina „Eu votez în 2024”.
USR sfidează legea electorală
Partidul condus de Cătălin Drulă riscă să aibă probleme atât cu Facebook, cât și cu AEP. Regulile Facebook pentru reclamele politice sunt foarte clare:
„Aceste reclame trebuie să aibă un disclaimer care să includă numele și entitatea care a plătit pentru reclamele respective. Dacă o reclamă rulează fără un disclaimer, aceasta va fi pusă în pauză, dezaprobată și adăugată în Biblioteca de reclame până când promotorul finalizează procesul de autorizare”, spune Facebook.
Reclamele rulate de pagina „Eu votez în 2024” sunt de fapt plătite de USR și nicăieri în reclamă sau în disclaimer nu apare numele USR. Facebook ar trebui să blocheze reclamele rulate de pagina „Eu votez în 2024” atât timp cât plătitorul USR nu apare în disclaimer. De asemenea, Biroul Electoral ar trebui să ceară explicații partidului pentru faptul că plătește reclame în campania electorală, dar le publică cu numele altor pagini.
Potrivit legii electorale, este considerat material de propagandă electorală orice material care „se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri, clar identificat”. Pagina „Eu votez în 2024” are reclame plătite de USR și beneficiarul direct al acelor reclame este partidul lui Drulă. Site-ul votează.ro, folosit de această pagină, are logo-ul USR. Prin urmare, reclamele paginii se referă în mod direct la partidul USR și sunt parte din propaganda electorală.
De ce o pagină cu un alt nume
Pagina „Eu votez în 2024” are trei roluri: principalul rol e de a colecta informații de la persoanele care dau click pe reclamă. Pagina are un site: voteaza.ro unde persoanele sunt întrebate dacă vor participa la vot sau nu. Site-ul votează.ro are chiar logo sigla USR (foto mai jos).
Persoanele care răspund cu „da” la întrebare sunt apoi rugate să aleagă unul dintre partide. După ce au selectat partidul, sunt întrebate dacă vor să știe cum „au votat alți oameni din județul” lor. Și aici li se cere adresa de email, vârsta și județul. Prin urmare, site-ul colectează date personale care apoi sunt transmise către USR. Pentru că prelucrarea datelor se face chiar de către partid. Butonul cu informații pentru prelucrarea datelor (foto mai jos) duce chiar pe site-ul USR.
Pagina „Eu votez în 2024” înșală cetățenii. Mulți oameni vor răspunde la acele întrebări crezând că e o pagina independentă, însă e pagina unui partid care participă la alegeri și nu e semnalată ca parte din campania electorală, așa cum cere legea electorală.
Al doilea rol al paginii este acela de a îndemna la vot. USR-iștii încearcă să-și mobilizeze electoratul dezamăgit de partidul condus de Cătălin Drulă și apelează la o pagină aparent independentă. Dacă electoratul e dezamăgit de USR, atunci Drulă încearcă să-l reactiveze cu o pagină aparent independentă.
Al treilea rol al paginii este acela de a lansa atacuri la adresa PNL, PSD și AUR sub forma unor meme-uri sau a altor glume. Dar pagina nu are foarte mult succes la acest capitol, deoarece se chinuie să strângă câteva zeci de like-uri.
După toate aceste informații nu mai există niciun dubiu că partidul își face campanie mascată. Pagina înființată și controlată de USR-iști folosește banii partidului, dar nu marchează reclamele online ca fiind ale partidului. USR înșală Facebook, Biroul Electoral și mai ales electoratul.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News