Burduja, despre discuţia cu Iohannis: După ce am fost desemnat, a spus că mă consideră un candidat redutabil

Sursă foto: Facebook / Sebastian Burduja

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, că după ce am fost desemnat candidat, era în Coreea de Sud într-o vizită oficială cu preşedintele şi acesta i-a spus că îl consideră un candidat redutabil şi i-a transmis cu prilejul vizitei la Cotroceni ca la finalul acestei campanii, pe care crede că poate să o câştige, să îşi menţină această apreciere.

”A fost o discuţie amicală, cum merge, ce facem şi a fost o urare amabilă a domnului preşedinte, mi-a urat mult succes şi i-am spus că îmi doresc să îşi păstreze acea caractaerizare de la începutul precampaniei, să îi spunem, tocmai fusesem desemnat, eram în Coreea de Sud (..) dânsul a spus că mă consideră un candidat redutabil şi i-am spus că la finalul acestei campanii, pe care cred că pot să o câştig şi cred că o voi câştiga, să îşi menţină această apreciere”, a spus Sebastian Burduja la B1, despre discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

Burduja a arătat că această întâlnire ”nu este o chestiune neobişnuită”.

”Avem astfel de consultări, de discuţii, probabil lunare, în persoană, pentru că în sectorul acesta energetic sunt multe implicaţii şi în politica externă. De altfel şi pe agenda vizitelor biletarale la care am participat împreună cu preşedintele, de multe ori s-a discutat despre programul nuclear civil românesc, de reactoarele modulare de mici dimensiuni, de proiectele de la Cernavodă, de alte proiecte care afectează securitatea energetică a regiunii”, a spus Burduja despre prezenţa sa la Palatul Cotroceni.

Despre imaginile cu Nicuşor Dan şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, prezenţi în tribună la un meci de fotbal, Sebastian Burduja a spus că nu vede în niciun fel acest moment.

”Prioritatea mea este să îi conving pe bucureşteni, să îmi prezint planul, soluţiile, să fac o comparaţie cu ce s-a întâmplat în ultimii opt ani şi să explic că eu nu am mai fost primvar, deci am o credibilitate în plus faţă de oamenii care totuşi au demonstrat ce nu pot să facă pentru bucureşteni. Dincolo de asta, e un episod la un meci cu generaţia de aur, o atmosferă foarte plăcută, eu eram la peluză, distanţa era prea mare să percep o asemenea scenă”, a comentat Sebastian Burduja.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: