George Scripcaru: Am câştigat Primăria Braşov pentru că am fost singurul candidat cu un program

Sursă foto: Facebook/ George Scripcaru

Candidatul Alianţei PNL-PSD, George Scripcaru, care, potrivit numărătorilor paralele ale partidelor, a câştigat funcţia de primar al municipiului Braşov, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu a fost uşor să câştige această ‘bătălie’, deoarece a avut de-a face cu un ‘aparat userist zgomotos’, pe care spune că l-a tratat cu prea multă uşurinţă în 2020, însă acum a obţinut cele mai multe voturi deoarece a fost singurul candidat care a prezentat electoratului un program.

El a spus că în campanie a preferat să se întâlnească „cu sute de oameni”, „de dimineaţa şi până seara”, spre deosebire de alţii, care s-au ascuns în spatele reţelelor sociale.

„Nu a fost uşor să câştig pentru că am avut de-a face cu aparat userist zgomotos, cu care am avut de-a face şi în 2020 (când a pierdut alegerile în faţa candidatului USR, Allen Coliban – n.r.), când l-am tratat poate cu o anumită simplitate. Mie nu-mi plac campaniile cum a fost aceasta. Am reţinut toate postările unor personaje cunoscute din Braşov la adresa mea şi le voi menţine ca şi amintire, voi reciti textele, modul de adresare mizerabil la adresa mea, inuman. (…) Diferenţa dintre mine şi ceilalţi candidaţi este că eu am prezentat un proiect pentru municipiul Braşov, nu am venit doar cu lozinci, doar cu simple afirmaţii. (…) Şi cred că am procedat bine. Le mulţumesc celor care m-au votat, dar şi celor care nu m-au votat şi îi asigur că nu voi împărţi oamenii în două categorii”, a afirmat George Scripcaru.

Întrebat care va fi primul lucru pe care îl va face în calitate de primar, el a precizat că trebuie deblocată administraţia locală: „Dacă nici consilierii nu pot intra în Primărie decât la parter, ce să mai spui de cetăţeni. Primăria braşovenilor trebuie să fie a braşovenilor”.

„N-am candidat ca să mă aflu în treabă, să creez o ambiţie sau dintr-o frustrare, ci pentru că oamenii cu care m-am întâlnit de-a lungul timpului mi-au spus o grămadă de lucruri pe care le fac cei din Primăria Braşov şi mă refer la lucruri umane. Adică, nu este posibil ca să ajungi în Primăria Braşov să nu te asculte cineva, să nu primeşti un răspuns la o solicitare, un aviz etc. Cel mai mult m-a impresionat o familie căreia i-a ars casa şi care nu a primit, timp de doi ani de zile, un certificat de urbanism să şi-o refacă. Mai mult, mi s-a spus că, dacă se apucă de treabă, va fi amendată. Cam asta este administraţia braşoveană actuală. Ce să mai vorbim de companii, care nu au predictibilitate. (…) Investitorii mi-au spus că mai puţin pierd dacă nu fac nimic”, a subliniat George Scripcaru.

Totodată, despre sprijinul PSD şi al preşedintelui organizaţiei municipale a acestui partid, Lucian Pătraşcu, în campanie, el a replicat că „s-a raportat la electoratul PSD din Braşov şi la activul de partid din cartiere”, pe care „a trebuit să-l convingă să-l voteze”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: