Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte cu lună plină. Premierul Bavariei i-a răspuns că e suficient dacă vor mânca înainte mici, pentru că conţin atât de mult usturoi încât nu vor mai avea curaj vampirii să se apropie de ei. Markus Söder a transmis succes României la Campionatul European, adăugând că, ”dacă va juca împotriva Germaniei nu o să îi mai ureze succes”.
Premierul Marcel Ciolacu l-a nvitat pe Markus Söder, prim-ministrul Statului Liber Bavaria, în vizită în România.
”Aş dori să vă invit cât mai curând la Bucureşti, să avem şi un forum economic, să vizitaţi şi Delta Dunării şi nu în ultimul rând, Castelul lui Dracula. Eu îmi menţin părarea, indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină ci într-o noapte cu lună normală”, a spus Ciolacu în finalul discursului.
”Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici, cred că conţin atât de mult usturoi încât nu vor mai avea curaj vampirii să se apropie de noi”, a răspuns Markus Söder.
”Vă urez succes la Campionatul European, doar dacă veţi juca împotriva Germaniei să ştiţi că nu vă mai urez succes”, a mai afirmat prim-ministrul Bavariei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News