Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe legea care modifică actul normativ privind executorii judecătoreşti, amânată 

Curtea Constituțională a României
Sursă foto: Facebook / Curtea Constituțională a României

Curtea Constituţională a amânat, pentru 11 iulie, decizia asupra sesizării preşedintelui Klaus Iohannis pe legea privind executorii judecătoreşti. Pe 14 martie, şeful statului a sesizat la CCR acest act normativ. El aminteşte despre condiţiile de numire a unui executor, onorariul primit de acesta şi normele de administrare şi conservare a arhivei notariale şi spune că actul normativ adoptat de către Parlament este neclar cu privire la schimbarea sediului unui executor judecătoresc.

„Un executor judecătoresc are sediul în circumscripţia unei judecătorii, însă competenţa sa teritorială se întinde pe întreaga circumscripţie a curţii de apel în care se află sediul acestuia. Din această perspectivă, este neclar dacă schimbarea temporară a sediului echivalează cu o extindere a competenţei executorului judecătoresc într-o altă circumscripţie a unei curţi de apel, în cazul în care judecătoriile în care executorii asociaţi se află în circumscripţii ale unor curţi de apel diferite”, argumentează şeful statului, în sesizarea la CCR, potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului mai precizează că mecanismul de ocupare a posturilor vacante evocat de legea trimisă la CCR instituie un privilegiu pentru executorii judecătoreşti asociaţi, în detrimentul celor neasociaţi”.

„Executorii judecătoreşti se află în aceeaşi situaţie juridică, având dreptul de a ocupa un post vacant prin concurs. De altfel, legea nu instituie niciun fel de criterii referitoare la durata minimă a asocierii sau alte criterii de natură să justifice un astfel de tratament diferenţiat pentru executorii judecătoreşti asociaţi, aspect ce deschide posibilitatea ocupării unor posturi vacantate din anumite circumscripţii pe criterii preferenţiale, în absenţa oricăror reguli care să asigure un acces egal al membrilor acestei profesii la respectivele posturi”, mai arată Klaus iohannis.

Un alt aspect menţionat în sesizarea la Curtea Constituţională este cel referitor la actualizarea numărului de posturi pentru executori judecătoreşti.

„Nu rezultă fără echivoc care este tipul de competenţă care se instituie pentru ministrul Justiţiei în actualizarea anuală a numărului de posturi, respectiv dacă acesta are o competenţă legată sau păstrează o marjă discreţionară în stabilirea numărului de posturi de executori judecătoreşti”, potrivit sursei citate.

Iohannis aduce în discuţie şi normele privind onorariul executorului judecătoresc, respectiv condiţiile de angajare a acestuia.

„În prezent, reglementările în materie de onorarii ale executorilor sau în materie de taxe de timbru nu sunt toate exprimate în cotă procentuală, fiind stabilite şi sub forma unor sume fixe, tocmai pentru o protecţie adecvată a justiţiabililor şi a dreptului acestora de acces la justiţie”, precizează textul sesizării la CCR.

El adaugă că, prin modificările aduse de normele actului normativ sesizat la Curte, „legiuitorul a realizat o reconfigurare a condiţiilor privind numirea în funcţia de executor judecătoresc, încetarea funcţiei de executor judecătoresc, respectiv suspendarea din funcţia de executor judecătoresc”.

„Analizând normele menţionate, se constată o restrângere a sferei infracţiunilor care atrag imposibilitatea numirii în funcţia de executor judecătoresc la sfera celor de corupţie, de serviciu sau a infracţiunilor săvârşite cu intenţie, în forma aflată la promulgare, menţinându-se condiţia de a nu avea anumite antecedente penale şi de a se bucura de o bună reputaţie”, mai spune Klaus Iohannis.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: