România a devansat Spania și este pe locul 4 în topul celor mai mari producători de cereale din Uniunea Europeană

Sursă foto: Facebook

România a ajuns pe poziția a patra în clasamentul celor mai mari producători de cereale din Uniunea Europeană, devansând Spania. Totul, după ce în 2023 am avut o creştere spectaculoasă a producţiei.

Conform unei analize realizate de Institutul Național de Statistică (INS) și citată de economica.net, fermierii români au obținut anul trecut 20,5 milioane de tone de cereale pentru boabe, marcând o creștere de 9% față de anul precedent. România a urcat astfel pe locul patru în rândul marilor producători europeni, fiind precedată doar de Franța (63,8 milioane de tone), Germania (42,5 milioane de tone) și Polonia (35,1 milioane de tone).

Tradițional, România ocupa poziția a cincea, însă o scădere drastică a producției în Spania, cu 34%, a retrogradat această țară pe locul șapte.

Datele INS arată că cea mai mare creștere în producția de cereale în România a fost înregistrată la orz, cu un avans de 21,4%, ajungând la 2 milioane de tone. Producția de grâu a crescut și ea cu 12%, totalizând 9,6 milioane de tone, în timp ce producția de porumb a înregistrat o creștere de 3,9%, ajungând la 8,5 milioane de tone.

Singura cereală cu o producție mai mică față de 2022 a fost orezul, România producând 30.000 de tone, cu 11,7% mai puțin.

În total, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut 2,7 miliarde de tone de cereale pentru boabe.

Creșterea producției din România contribuie semnificativ la asigurarea securității alimentare în regiune și la consolidarea poziției țării pe piața agricolă europeană.

Agricultura joacă un rol semnificativ în economia României, contribuind la PIB, la ocuparea forței de muncă și la securitatea alimentară.

Deși a cunoscut o modernizare semnificativă în ultimele decenii, sectorul agricol se confruntă cu o serie de provocări, dar oferă și oportunități importante pentru o creștere durabilă.

În 2023, agricultura a contribuit cu 4,1% la PIB-ul României, generând o valoare adăugată brută de 56,4 miliarde de lei.

Aproximativ 1,8 milioane de persoane activează în agricultură, reprezentând 17% din forța de muncă totală. O pondere semnificativă (peste 70%) provine din agricultura de subzistență, cu o productivitate mai scăzută.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: