În evoluția unei națiuni, este important să ne uităm în urmă, pentru a fi conștienți de progresele realizate dar și din convingerea că prezentul nu poate fi rupt de istorie, căci path-dependence este un factor imuabil în schimbările economice și sociale. În același timp, este important să ne uităm în jur, pentru a înțelege sensuri și trenduri de transformare curentă ori de schimbare evoluționistă, direcții care să fie decodate și exploatate anticipativ, în favoarea unei viziuni de dezvoltare optim necesare.
Observarea parcursului României în context european este, în primul rând, un proces de reconfirmare a identității noastre într-o Europă în rapidă schimbare, o introspecție a ceea ce suntem și o proiecție a ceea ce dorim să devenim. În acest cadru, schimbarea de paradigmă devine un imperativ colectiv, generat de noile realități economice și de nevoia de reafirmare a valorilor și principiilor care ne definesc ca europeni.
I. Evoluția Uniunii Europene: de la fundamente la o nouă paradigmă
Declarația lui Robert Schuman de la 9 mai 1950 este considerată primul pas către ceea ce înseamnă proiectul european astăzi – o Uniune de țări care aderă la principii comune, pacea și solidaritatea fiind pilonii esențiali ai construcției europene. Însă această pace de peste șapte decenii, de care noi, toți cetățenii Uniunii, beneficiem și azi, a pornit de la un obiectiv economic. Uniunea a două mari industrii la nivel continental, cea a oțelului și a cărbunelui, a oprit războiul în Europa acum 74 de ani.
Solidaritatea este principiul pe care statele aderate succesiv la Uniunea Europeană l-au supus provocărilor interne, cu precădere pe linia decalajelor sau chiar a clivajelor Est-Vest. Istoria ne amintește că, fără adaptări și revizuiri permanente ale premiselor, viziunea poate deveni limitată sau inadecvată față de provocările actuale și viitoare.
În prezent, Uniunea ca întreg se confruntă cu provocări economice globale, care amenință poziția blocului comunitar în economia mondială, dar și cu provocări politice interne, care zdruncină stabilitatea politică la nivelul Uniunii pe fondul ascensiunii curentelor politice radicaliste și extremiste, așa cum se întâmplă în aceste zile în Franța, dar nu numai.
Uniunea cuprinde astăzi 27 de țări, iar această diversitate i-a schimbat semnificativ dinamica internă. Fundamentele economice și deciziile ce conturează destinul UE sunt sau ar trebui să fie acum influențate de toate cele 27 de state membre. Iar acest aspect necesită, la nivelul construcției instituționale europene, noi reglaje fine pentru consolidarea coeziunii și a sustenabilității în cadrul familiei europene lărgite.
În contextul global actual, competitivitatea economică trebuie să devină imperativul unei noi viziuni de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene. Afirmarea unei schimbări de direcție începe cu evaluarea atentă a resurselor existente și a oportunităților viitoare, în prelungirea ideii economice că prosperitatea unor națiuni oferă șanse de dezvoltare și altora. Obiectivele economice comune opresc războaie și aduc pacea.
Uniunea are nevoie de o adaptare de viziune la identitatea sa autentic europeană, ca set de valori și principii, pentru ca întregul rezultat să rezoneze cu ambițiile europene. Aderarea nu reprezintă un model de inducție, ci de cooperare bidirecțională pentru un întreg evoluat pe care statele aderate l-au experimentat, preluând politici publice și beneficiind de absorbția de fonduri. Trebuie însă să existe și un corolar. UE poate învăța din experiența modelelor de tranziție experimentate de est-europeni, marcate de transformări instituționale și instabilitate politică, pentru a crea un aranjament superior, capabil să răspundă ambițiilor Uniunii de actor relevant pe scena globală.
Această evoluție nu se limitează la consolidarea internă și coeziunea UE, ci vizează și o abordare anticipativă, matură, a diversității rezultatelor și a provocărilor viitoare. Particularitățile statelor din Europa Centrală și de Est par să antreneze în continuare proiectul european, arătând că Uniunea nu a anticipat pe deplin anvergura tuturor provocărilor rezultate din extindere. Prin înțelegerea adecvată a acestora, UE poate să-și întărească fundamentele și să-și maximizeze oportunitățile în plan strategic.
Avem nevoie de o schimbare de paradigmă, deopotrivă în plan european și național. Astăzi, Europa însăși trebuie să-și reevalueze prioritățile și ambițiile, pentru a evita capcana obiectivelor idealizate, care pot gripa „motorul” economic european – un activ esențial pentru menținerea relevanței și influenței UE pe scena globală.
Uniunea Europeană a creat un mecanism bazat pe cooperare și coeziune, care a evoluat astăzi la scara celor 27 de actori. Pentru a obține sincronizare în noul întreg, 27 de țări au acum o linie normativă comună, acces la piața unică, libera circulație a cetățenilor și economii naționale care progresează continuu, cantitativ și calitativ.
Sub presiunea de reconsolidare post-pandemie și cu un continent ale cărui granițe de răsărit fumegă, Uniunea trebuie să își îndrepte privirea, din nou, către propria esență și către cetățenii săi. Ne confruntăm cu provocări majore, dintre care unele stringente, cum ar fi îmbătrânirea demografică fără precedent și schimbările climatice, provocări asupra cărora trebuie să intervenim prin politici adecvate, care să ofere răspunsuri realiste și eficiente, altfel consecințele se vor resimți profund și pe termen lung.
Fără o viziune economică pragmatică și eficientă, Europa riscă să se stingă demografic, transformând sintagma „bătrânul continent” într-o realitate dură, greu de surmontat. Politicile actuale apasă pe umerii unei populații îmbătrânite, iar economia suferă pierderi de competitivitate. În plus, declinul treptat al liberalismului economic autentic riscă să încetinească progresul națiunilor europene sau chiar să îl inverseze.
II. România europeană: imperativul transformării, oportunități și viziune
Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a fost un pas crucial, aducând cu sine politici publice mult mai coerente, care au influențat considerabil traiectoria țării. România a navigat bine printre provocările și oportunitățile apartenenței la Uniune, demonstrând reziliență și obținând progrese importante în dezvoltarea sa economică, dar și consolidarea prestigiului său în regiune și pe scena globală. Însă progresele cantitative curente nu sunt suficiente pe termen lung, acestea necesită un suport substanțial pentru a deveni sustenabile, și pentru a contribui la dezvoltarea propriului “capital social” al țării, ca vector de modernizare și progres în continuare.
⇒ Schimbarea modelului de dezvoltare economică
Anterior pandemiei, politicile axate pe stimularea consumului au condus, în timp, la acumularea unor dezechilibre în planul finanțelor publice. Acestea au fost amplificate de măsurile cu caracter extraordinar din perioada pandemiei și, ulterior, de cele asociate crizei energiei și exploziei unor prețuri specifice. De aici și perpetuarea de deficite bugetare și dezechilibre majore în contul curent – un model economic ce a generat o dependență excesivă de importuri și a expus economia la riscuri crescute.
Însă România pare să fi pornit pe drumul corectării acestor vulnerabilități structurale. În prezent, chiar și în contextul unei dinamici de revenire a consumului, redresarea economică se bazează prioritar pe investiții, în special pe investițiile din fonduri europene în infrastructură, educație, energie și tehnologie, care au creat o bază solidă pentru creștere și au sporit rezistența la șocurile externe. Revenirea consumului poate fi văzută, astfel, ca parte a redresării economice, dacă va fi gestionată responsabil.
Fiecare etapă parcursă de România reprezintă un pas firesc în evoluția sa economică, subliniind necesitatea unei noi perspective, una adaptată provocărilor digitale ale noii economii, în care oportunitățile se creează și se recreează cu viziune strategică.
Viziunea pentru România este modelul economic bazat pe investiții. Schimbarea de paradigmă ține însă de redefinirea strategică a obiectivelor și de aprofundarea acestei viziuni. Trebuie să gândim în termeni de sustenabilitate și de eficiență, să înțelegem anticipativ provocările, după care să adaptăm modelul la ținte realiste pe termen lung.
⇒ Miza esențială a fondurilor europene
Accesarea și utilizarea fondurilor europene trebuie să rămână prioritatea cheie a României. În acest sens, este important să ne axăm pe identificarea și maximizarea impactului real al acestor fonduri asupra dezvoltării economice și sociale a țării.
România a reușit să atragă fonduri europene substanțiale, iar progresele în această privință au contribuit la dezvoltarea economică și socială a țării. De la aderarea la Uniunea Europeană în 2007 și până la sfârșitul anului 2023, România a absorbit fonduri europene în valoare de peste 90 miliarde de euro, la o contribuție națională de aproximativ 30 miliarde de euro. Aportul major al acestor fonduri la dezvoltarea economică a țării, prin finanțarea de proiecte și inițiative diverse, reforme structurale și investiții în infrastructură este unul vizibil și va fi în creștere în următorii ani.
Pentru perioada de programare 2014-2020, România a ajuns la o rată de absorbție de peste 93% din fondurile alocate pentru coeziune. De asemenea, din toate fondurile disponibile din cadrul financiar multianual 2014-2020, România a atras peste 47 de miliarde de euro, atingând o rată de absorbție de aproape 90%.
În cadrul financiar multianual 2021-2027, România are alocați 51,2 miliarde de euro, din care a absorbit până acum aproape 3%. Suplimentar, prin mecanismul NextGenEU și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România a primit fonduri nerambursabile de 5,6 miliarde de euro în perioada 2021-2023.
Este esențial ca România să continue să acceseze și să utilizeze eficient aceste fonduri, pentru a susține dezvoltarea sustenabilă a țării, și pentru a contribui astfel la întărirea poziției noastre în cadrul Uniunii. Sunt însă necesare îmbunătățirea managementului și a implementării proiectelor, creșterea susținută a capacității administrative în sfera fondurilor UE, dar și asigurarea unei transparențe sporite în utilizarea resurselor.
⇒ Consolidarea sectorului privat
În ultimii ani, România a trecut prin momente critice și provocări economice fără precedent, iar răspunsul la acestea a fost esențial pentru consolidarea rezilienței economice. În contextul pandemiei de COVID-19, colaborarea între stat și mediul de afaceri a fost esențială pentru gestionarea adecvată a provocărilor crizei.
Deși ne-am confruntat cu dificultăți, antreprenoriatul românesc a demonstrat că poate face față schimbărilor generate de situații extraordinare. Marile companii au demonstrat nu doar reziliență, ci și solidaritate. Startup-urile noastre au continuat să atragă investiții, iar companiile au continuat să înregistreze performanțe sporite.
Doar ca exemplu, cifra de afaceri a primelor zece companii din economia României a crescut în 2023 cu o treime față de anul precedent, ajungând la 280 miliarde de euro. Profitul acestor companii a însumat 27 miliarde euro, în creștere cu aproape 40%. Totodată, în ciuda estimărilor privind un posibil declin al pieței muncii, numărul total de salariați din companiile top 10 a crescut cu 3,8%, ajungând la circa 1,36 milioane.
Datele indică și creșterea numărului de companii private cu capital românesc. De exemplu, numărul companiilor românești cu o cifră de afaceri de peste 50 milioane de euro a cresc ut în ultimii ani la 342 companii, însă dinamica antreprenoriatului românesc poate fi mult mai robustă, cu efecte pozitive asupra rezilienței economice.
Pentru consolidarea este necesar să continuăm facilitarea accesului firmelor la finanțare, să extindem cât mai mult infrastructura fizică și cea digitală, și să asigurăm un cadru legal și fiscal competitiv pentru dezvoltarea sectorului privat.
⇒ Reziliență și adaptabilitate în fața schimbărilor
România a făcut pași importanți în transformarea economică și instituțională, progrese evidențiate prin tranziția către un model economic bazat pe investiții. Modernizarea infrastructurii cu ajutorul fondurilor europene a adus beneficii semnificative nu doar din perspectiva mobilității fizice, ci și în domenii precum securitatea cibernetică, interoperabilitatea și dezvoltarea cloud-ului guvernamental.
Aceste eforturi demonstrează angajamentul României de a deveni mai competitivă pe piața europeană. Diversificarea producției de energie din surse regenerabile, realizarea BRUA, sau avansarea proiectelor nucleare și pe bază de hidrogen, sporesc securitatea energetică a țării și consolidează conexiunile cu piețele regionale.
În contextul pandemiei COVID-19 și al crizelor ce au urmat, România a demonstrat reziliență și capacitate de adaptare, prin adoptarea unor măsuri prompte și eficiente. Este important să recunoaștem, însă, că aceste progrese au doar valențe corective, și că există încă provocări persistente. România trebuie să fie pregătită să facă față încercărilor viitoare, iar pentru a ne consolida reziliența trebuie să investim consistent în infrastructură critică, dar și în sectoare precum energia, transporturile, sănătatea.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cuprinde o agendă ambițioasă de reforme și investiții, cu o finanțare totală revizuită de 28,5 miliarde euro. Totodată, România beneficiază de fonduri complementare prin Next Generation EU (NGEU) și de fonduri din cadrele financiare multianuale sau alte categorii de sprijin financiar extern. În total, România va avea la dispoziție aproximativ 100 miliarde EUR până în 2027, iar rezultatele în plan economic și social ar trebui să fie pe măsură.
Volumul fără precedent al finanțării europene pentru România ridică, totuși, problema fundamentală a capacității administrative de absorbție și implementare, care trebuie să fie un obiectiv strategic al guvernării României în următorii ani.
⇒ Rolul strategic al diplomației României în lume
Țara noastră a făcut progrese importante în diverse domenii, iar credibilitatea politicii externe este, probabil, una dintre aceste realizări, care necesită însă consolidare și viziune. Avem nevoie de un “standard de calitate” prin intermediul căruia să putem atinge și respecta și în continuare, în mod credibil, acel echilibru fin dintre interesele naționale, convergența comunitară în cadrul proiectului european și sustenabilitatea parteneriatelor strategice la care România este parte.
⇒ Priorități în apărarea națională în contextul alianțelor globale
Dată fiind importanța cheie a păcii și securității pentru economie, stabilitatea relațiilor strategice de apărare a fost și trebuie să rămână prioritară pentru noi, constituind totodată fundamentul ce stă la baza dezvoltării economice. Să luăm ca exemplu Dunărea, liantul fluvial al atâtor orașe și capitale europene. Un dat geografic izvorât din inima Europei, al cărui curs până la vărsare este o lecție despre apartenență și valori. Dezvoltări de succes putem vedea pe întreg cursul său, însă doar capătul nostru de traseu al Dunării poate deveni vulnerabil, așa că în locul rivierelor și porturilor comerciale, prioritară a fost amplasarea de scuturi, baze militare și structuri NATO de apărare, care să ne ofere garanția unui viitor sigur. Pe această bază și de acum înainte, securitatea militară trebuie să intre în consonanță și cu dezvoltarea economică.
III. România în Europa: analiză și proiecții pentru viitorul european
Destinul României este legat de Uniunea Europeană, nu doar ca ancoră seculară de geografie continentală, ci și ca atașament național asumat față de valorile occidentale și principiile de drept ale democrației și libertății individuale. În ecuația devenirii noastre, România europeană este realitate istorică, dar și deziderat politic, economic și cultural.
Abordarea actuală vine în continuarea metodologică a unei analize comparative publicată în 2021, sub titlul Tablou de bord macroeconomic: de la criza financiară la criza corona, analiză dedicată contextului pandemic, atunci când tabloul macroeconomic al țărilor lumii a suferit schimbări spontane și de anvergură.
Analiza de față transcede cadrul economic aferent pandemiei, cu scopul de a contura un tablou cât mai cuprinzător al evoluțiilor comparative, bazat pe diverși indicatori, de la cei macroeconomici la indicatori sociali și sectoriali, relevanți pentru perioada de post-aderare europeană a României.
Analiza României Europene este axată pe aceste două dimensiuni, cea istorică și cea comparativă, având preocuparea de a înțelege ”unde suntem”, în raport cu ”de unde am plecat”, dar și „ce avem de făcut” în continuare, ca repere ale unei stări de fapt și ca obiective de dezvoltare națională pe termen lung.
Economia reprezintă forța motrice definitorie pentru dezvoltarea unei națiuni. Toate obiectivele specifice, de la susținerea educației la protejarea mediului, sunt corelate direct cu performanțele economiei, atât ca factori de schimbări structurale, cât și din perspectiva resurselor financiare implicate, ca bani naționali și/sau fonduri europene.
România a înregistrat progrese economice remarcabile ca stat membru al UE, însă tabloul macroeconomic și sectorial surprinde deopotrivă vulnerabilități și întârzieri în ecuația convergenței europene, inclusiv în cazul Uniunii ca întreg.
Performanțele înregistrate în anumite privințe sunt urmate uneori, mai mult sau mai puțin previzibil, de acumularea unor vulnerabilități și presiuni în alte privințe. Acestea se adâncesc în timp și necesită măsuri corective, al căror impact se răsfrânge la scara întregului sistem economic și social. Uneori ciclic, alteori sub presiunea „lebedelor negre”, precum în cazul pandemiei, acest complex dinamic al interdependențelor se ajustează reglator, cu suișuri și coborâșuri, precum sistemul vaselor comunicante.
În toate cazurile, aceste ajustări se reflectă în dinamica unor indicatori cheie, precum creșterea economică, finanțele publice, datoriile suverane, dar și în alți markeri de direcție pentru politicile publice, precum migrația capitalului uman și demografia.
În continuare, analiza unor asemenea indicatori se bazează pe hărți specifice la scara Uniunii Europene. Am conceput, astfel, 15 diagrame ilustrative bazate pe clasamentele statelor membre, pentru fiecare indicator și an în parte, cu scopul de a surprinde dinamica relativă a statelor UE și poziția României în raport cu acestea.
1. Creșterea economică în statele membre ale Uniunii Europene
Harta creșterii economice în Uniunea Europeană evidențiază modul în care au evoluat economiile statelor membre în raport cu cele 2 borne de criză globală, și anume criza financiară din 2009 și criza pandemică din 2020. Evoluțiile post-criză și proiecțiile actuale arată că dimensiunea recesionistă este mult mai slabă în anii post-pandemie, în comparație cu perioada de după criza financiară din 2009. Chiar dacă economiile UE resimt încă presiunea anumitor ajustări structurale, există premisele unei consolidări a creșterii economice în întreaga Uniune, începând cu anul 2025.
Citeste mai mult aici
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
