Stânga debarcă în Adunarea Naţională după alegeri şi vrea în continuare să guverneze Franţa

Franta
Sursa foto: Pixabay

Deputaţii de stânga, învioraţi de succesul lor în alegerile legislative, debarcă în forţă în Adunarea Naţională marţi, cu speranţa intactă de a guverna singuri, în pofida faptului că nu deţin o majoritate absolută, o poziţie denunţată de tabăra prezidenţială, care promovează o coaliţie mai largă, relatează AFP.

Ecologiştii au venit împreună, imediat după ora locală 9.00 (10.00, ora României) la Palatul Bourbon, impulsionaţi de scorul Noului Front Popular (NFP, stânga) – care va avea peste 190 de mandate în viitorul Legislativ.

Contingentul Partidului La France insoumise (LFI, stânga radicală) – peste 70 de aleşi -, a sosit la ora locală 10.00 (11.00, ora României), iar al Partidului Socialist (PS) se reuneşte la ora locală 14.30 (15.30, ora României).

În pofida faptului că aceste formaţiuni se află departe de majoritatea absolută de 289 de mandate pentru a guverna singure, reprezentanţii stângii continuă să pledeze în favoarea unui Guvern NFP şi s-au angajat să propună un nume de premier şi o echipă până la ”sfârşitul săptămânii”, potrivit lui Mathilde Panot de la LFI.

Întâlnirile se multiplică, iar o strategie pare să se degaje în rândul lor – un Guvern restrâns de stânga, dar ”o aşezare mai largă în Adunare”, a detaliat la France Inter fostul preşedinte al deputaţilor socialişti Boris Vallaud.

”Nu vreau să lucrez într-un Guvern în care să fie macronişti”, a subliniat ecologista Sandrine Rousseau la sosirea la Palatul Bourbon, iar colegul său senator Yannick Jadot a dat asigurări că ”coaliţii se vor constitui în Adunare”.

Coordonatorul LFI Manuel Bompard a exercitat presiuni asupra altor grupuri din Adunare. Ele vor trebui ”să-şi asume responsabilitatea, adică fie să ne voteze porpunerile, fie (…) să ne răstoarne”, a declarat el la CNews şi Europe 1.

Emmanuel Macron rămâne retras – el doar i-a prelungit mandatul de premier lui Gabriel Attal ”pentru moment” – şi se duce miercuri la Washington, timp de două zile, la summitul NATO, însă tabăra macronistă a respins în mod clar ipoteza unui Guvern NFP.

”Nu contest posibilitatea ca stânga republicană să guverneze sau să participe la un Guvern. Însă, cu 100 de mandate mai puţine decât majoritatea absolută (…), trebuie să fie realişti”, afrimă într-un editorial Le Monde secretarul general al Renaissance, Stéphane Séjourné.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: