Casa Albă anunță că SUA, Olanda, Germania, Italia și România vor furniza Ucrainei patru sisteme Patriot

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele român Klaus Iohannis a fost semnatarul unei declaraţii comune privind întărirea apărării aeriene a Ucrainei, alături de omologii săi american Joe Biden, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, şi premierii olandez, Dick Schoof, italian, Giorgia Meloni, şi german, Olaf Scholz, informează marţi seară un comunicat al Casei Albe.

Preşedintele Joe Biden a anunţat şi el în discursul său susţinut cu prilejul ceremoniei care a marcat împlinirea a 75 de ani de NATO că SUA şi aliaţii lor vor trimite noi sisteme Patriot Ucrainei, despre care şi-a exprimat convingerea că va câştiga războiul cu Rusia.

„Suntem angajaţi să furnizăm Ucrainei capabilităţi suplimentare de apărare aeriană în contextul în care se apără împotriva agresiunii continuate a Rusiei, inclusiv a atacurilor deliberate ale Rusiei asupra oraşelor ucrainene şi a infrastructurii civile şi infrastructurii critice”, se menţionează în declaraţia comună.

„Astăzi anunţăm că, colectiv, furnizăm Ucrainei sisteme de apărare aeriană strategice, inclusiv baterii Patriot donate de SUA, Germania şi România, componente Patriot donate de Olanda şi alţi parteneri pentru a permite operarea unei baterii Patriot suplimentare şi un sistem suplimentar SAMP-T donat de Italia”, afirmă liderii celor cinci state donatoare.

Semnatarii declaraţiei comune îşi exprimă încrederea că „aceste cinci sisteme strategice de apărare aeriană vor contribui la protejarea oraşelor ucrainene, civililor şi soldaţilor şi ne coordonăm îndeaproape cu guvernul ucrainean pentru ca acest sisteme să fie utilizate rapid” şi precizează că „lucrăm la un nou anunţ în acest an privind sisteme suplimentare strategice de apărare aeriană pentru Ucraina”.

În plus, „în lunile următoare, SUA şi partenerii intenţionează să furnizeze Ucrainei zeci de sisteme de apărare aeriană tactice, inclusiv NASAMS, HAWK, IRIS T-SLM, IRIS T-SLS şi sisteme Gepard”, iar acestea „vor extinde şi mai mult acoperirea apărării aeriene ucrainene”.

De asemenea, menţionează declaraţia comună, „mai mulţi aliaţi, între care Canada, Norvegia, Spania şi Regatul Unit, vor continua să joace un rol important în furnizarea acestor sisteme şi mulţi alţi susţinători ai Ucrainei vor asista în asigurarea interceptorilor”.

În ceea ce le priveşte, notează textul citat, „SUA vor regândi livrările planificate (…) de interceptori critici pentru apărarea aeriană în coordonare cu parteneri în aşa fel încât aceştia să fie trimişi Ucrainei, furnizându-i sute de interceptori suplimentari în cursul anului următor”.

Semnatarii îşi afirmă recunoştinţa pentru coaliţia de peste 50 de ţări care continuă să furnizeze asistenţă de securitate pentru Ucraina, precum şi Iniţiativei „Immediate Action on Air Defense”, pentru care partenerii au angajat un sprijin de un miliard de dolari, şi coaliţiei conduse de Germania şi Franţa pentru asigurarea unor capabilităţi de apărare aeriană integrate.

„De asemenea, salutăm activitatea NATO pentru a sprijini eforturile Ucrainei de a dezvolta o arhitectură de apărare aeriană şi antirachetă integrată interoperabilă. Mesajul nostru către Moscova şi către lume este clar: sprijinul nostru pentru Ucraina este puternic şi de neclintit”, mai menţionează declaraţia comună.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: