VIDEO Ministrul Muncii spune câți pensionari şi câţi angajaţi care cotizează la sistemul de pensii are România

Sursa foto: Freepik

În cadrul emisiunii Puterea Știrilor, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat că sistemul public de pensii din România are o sustenabilitate crescută în comparație cu alte state membre ale Uniunii Europene. Ministrul a evidențiat faptul că, în prezent, România are aproximativ 4.800.000 de pensionari, în raport cu 5.700.000 de salariați și 6.700.000 de contracte active.

„Sistemul public de Pensii din România, dacă privim indicatorii și facem o analiză a acestora, este un sistem care în raport cu alte sisteme din statele membre ale Uniunii Europene, are indicatori mai buni. Acum avem circa 4.800.000 de pensionari, avem un număr de aproximativ 5.700.000 de salariați și un număr de circa 6.700.000 de contracte active.” a explicat Ministrul Muncii

În contextul discuțiilor privind sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii, ministrul a accentuat necesitatea creșterii atât în numărul de angajați, cât și în veniturile acestora. Aceste măsuri sunt considerate cruciale pentru asigurarea unui sistem de pensii durabil și eficient pentru toți cetățenii.

 „Important este ca printr-o întărire a pieței muncii, prin măsuri adecvate pe piața muncii, pe de o parte, prin creșterea gradului de ocupare, pe de altă parte, prin îmbunătățirea competențelor pe care angajații le au, fie că sunt în sistemul privat, fie că sunt în sistemul public, să reușim să avem contribuții mai bune la bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel încât România să aibă un sistem sustenabil de pensii.

Este important ca, atât numărul angajaților să crească, dar și veniturile acestora, astfel încât și veniturile sistemului public de pensii, bugetului asigurărilor sociale de stat să crească.” a concluzionat Simona Bucura-Oprescu

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: