Pașaport diplomatic. Motivele pentru care francezii au votat extremele la ultimele alegeri și cât de puternic

Cristina Cileacu: Vorbim despre Franța, pentru că francezii par să aibă doar două extreme, par să-și fi pierdut centrul de atenție mergând ori înspre stânga, ori înspre dreapta. Mai mult înspre dreapta. De fapt, de ce nu mai cred francezii în centru, în politica de centru? 

Ştefan Popescu: Sunt mai multe evoluții ale societății franceze, aș spune evoluții structurale. În primul rând, această temă care bântuie și electoratul Statelor Unite ale Americii sau cel puțin o parte teama față de imigranți. Problema islamului în Franța este o altă chestiune, aș spune, văzută de anumiți francezi ca o problemă existențială. Există efectul crizelor economice succesive, criza provocată de pandemia de Covid 19, care a dus la o primă creștere a prețului carburanților, sau mișcarea vestelor galbene care a durat un an de zile. Practic, apoi o altă criză economică și energetică provocată de războiul din Ucraina. Am văzut protestele agricultorilor, răspunsul partidelor tradiționale, în orice caz al coaliției moșite, dacă vreți, de Emmanuel Macron, centristă, nu a fost considerat satisfăcător. Există și o altă chestiune de fond, o anumită erodare a puterii de cumpărare a claselor mijlocii și populare din Franța. Elita este considerată undeva și upper middle-class, partea superioară a claselor mijlocii, undeva la 20%. Tocmai electoratul care votează la centru și apoi o anumită tactică sau strategie, mai bine spus a partidelor tradiționale, Partidul Socialist, respectiv partidul gaullist, care dădeau alternanța la putere în Franța, au început să facă politică, să se îndrepte spre centru. Nu întâmplător Macron a sifonat cele două partide și și-a creat propria mișcare. Un spațiu lăsat liber la stânga și la dreapta a fost ocupat de mișcări radicale. 

Cristina Cileacu: Și ce se întâmplă? Pentru că vedem că, deși tind spre partide radicale, fie de dreapta, fie de stânga, este complicat de obținut majoritatea. Cum o să arate practic conducerea franceză, având în vedere că nimeni nu are majoritate în Parlament? 

Ştefan Popescu: Înainte de toate, indiferent cum va arăta, Franța intră într -o perioadă de turbulențe și acest lucru este o mare problemă pentru Uniunea Europeană și pentru lumea occidentală, pentru că și Statele Unite au nevoie în lume de aliați. Or, dacă ne uităm la aliații care au capacitatea de acțiune în lume, alături de Statele Unite, Franța este unul dintre puținii aliați care poate fi în Africa, în Pacific, în Orientul Mijlociu, mai ales că radicalii vin cu viziuni restrictive cu privire la Uniunea Europeană, într-o perioadă în care vorbim de extinderea Uniunii Europene, ar trebui să se producă cel puțin în următorul mandat al viitoarei Comisii Europene. Din păcate, scenariile arată foarte prost, în sensul în care unul dintre scenarii este o largă coaliție formată din stânga radicală, care este ea însăși o coaliție pestriță între comuniști și verzi, socialiștii tradiționali, extrema stângă, care este mai extremă decât Partidul comunist. În Franța, grădina lui Dumnezeu e destul de mare în Franța din punct de vedere politic. Apoi, centriştii lui Macron și ei traversați de curente stânga, dreapta, centru. O asemenea coaliție ar bloca într-adevăr ascensiunea Reuniunii Naționale (n.r. extrema dreaptă) la putere, la guvern, dar ar fi numai un cordon sanitar temporar, pentru că în 2027 avem marea alegere, adică a președintelui, care înseamnă cheia adevărată către putere. În Franța, o Reuniune Națională neuzată de exercițiul puterii, ne putem întreba dacă, dimpotrivă, un asemenea scenariu ar avantaja această forță politică. Al doilea scenariu este Reuniunea Națională, care se apropie de bara de 289 de locuri în Adunarea Națională, ceea ce i-ar da majoritatea absolută, dar ar atrage dacă s-ar duce la 240, 250, 270, în cel mai bun caz, ar atrage în orbită rămășițele din partidul gaullist, care și ele cochetează cu tema imigrației, cu chestiunile securitare, şi atunci s-ar forma o coaliție de dreapta care într-adevăr ar fi stabilă în Parlament, dar ar fi o coabitare dificilă, pentru că Emmanuel Macron, nemaiavând posibilitatea să se prezinte pentru un nou mandat, ar deveni practic un șef al opoziției și am asista la o luptă surdă între Parlament și Guvern, pe de o parte, și Președinție, de cealaltă parte. 

Cristina Cileacu: Și putem crede, de pildă, că acesta să fi fost planul lui Macron când a cerut alegeri anticipate pentru Parlament, adică să erodeze, să existe această coabitare, care în doi ani de zile să erodeze partidul de extremă dreapta, astfel încât Marine Le Pen să nu ajungă președintele Franței? Să apere Macron așa Franța pe termen lung, să să păzească Franța de un președinte extrem?  

Citește mai mult AICI