Recomandările Poliției pentru prevenirea accidentelor pe timpul caniculei: „Evitați călătoriile în jurul după-amiezii”

Sursă foto: Facebook / Poliția Română

Ținând cont de faptul că de sâmbătă, 13 iulie, a intrat în vigoare Codul roșu de caniculă, Poliția Română a publicat pe Facebook o serie de recomandări în vederea creșterii siguranței în trafic și prevenirii implicării în accidente rutiere.

Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere, Poliția Română recomandă:

„- înainte de a porni la drum, asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, iar sistemele de climatizare sunt funcționale; 

– atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic; 

– evitați pe cât posibil călătoriile în jurul după-amiezii, în special conducătorii auto cu probleme de sănătate; 

– în cazul călătoriilor pe distanțe mai lungi, efectuați opriri regulate, în spațiile de servicii sau în parcările amenajate, pentru odihnă și hidratare corespunzătoare, pentru a preveni instalarea stării de oboseală, cu consecințe negative asupra vigilenței la volan; 

– păstrați o distanță adecvată față de autovehiculul din față, pentru a putea reacționa în siguranță în caz de nevoie;  

– folosiți centura de siguranță și dispozitivele de fixare pentru protejarea dumneavoastră și a pasagerilor; 

– încercați să vă păstrați calmul pe toată durata deplasării și să manifestați respect în trafic, întrucât comportamentul agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări tragice! 

De asemenea, recomandăm tuturor șoferilor să manifeste prudență în condus, să respecte regulile de circulație, precum și recomandările autorităților pe timp de caniculă. 

În caz de nevoie, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist, ori sunați la 112 – Apelul Unic de Urgență!”, se arată în postarea cu pricina.

Citește mai mult AICI 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: