Nu toți consumatorii vor mai avea prețul plafonat la energie

Ministerul Energiei, împreună cu alte ministere, lucrează, în vederea re-liberalizării pieţei de energie, la măsuri de sprijin ţintite pentru familiile care au nevoie de ele, deoarece în prezent sunt sprijiniţi toţi consumatorii, în funcţie de nivelul de consum, a declarat, luni, ministrul de resort, Sebastian Burduja.

„Pentru cazurile familiilor cu condiţii sociale, socio-economice care nu le permit să-şi acopere costurile, lucrăm deja la ţintirea acestor măsuri împreună cu alte ministere, pentru că nu ţine doar de Ministerul Energiei, ci şi de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, astfel încât să facem exact ceea ce ne-a solicitat şi Comisia Europeană: să ţintim măsurile de sprijin pentru familiile care au nevoie de ele, pentru că acum, aşa cum ştiţi, noi sprijinim toţi consumatorii în funcţie de nivelul de consum. Deci, dacă cineva deţine un apartament în Primăverii şi are consum de sub 100 de KWh pe lună, plăteşte acelaşi tarif ca o familie cu cinci copii din Ferentari”, a explicat ministrul într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă se are în vedere o modificare a legislaţiei privind consumatorii vulnerabili, ministrul a răspuns că „da, cu predilecţie pentru sectorul energetic”.

„Deci, încercăm să definim, pentru sistemul energetic, tocmai pentru a pregăti perioada de după martie anul viitor”, a punctat Burduja, potrivit Agerpres.

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFEER a solicitat autorităţilor să demareze urgent pregătirile pentru re-liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru a nu crea haos în piaţă şi a da posibilitatea economiei şi populaţiei să se re-adapteze.

„Crizele mondiale, începute odată cu pandemia de coronavirus – sanitară, economică, energetică şi geo-politică – au determinat autorităţile române să ia măsuri excepţionale. În domeniul energetic, aceste măsuri au avut ca efect plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale. Legislaţia în acest sens se aplică până la 31 martie 2025. Ceea ce înseamnă că, peste numai câteva luni, această restricţie în sectorul energetic va fi ridicată. Pentru a nu crea haos în piaţă, solicităm autorităţilor demararea pregătirilor privind re-liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, astfel încât aceasta să se desfăşoare lin, calm, dând posibilitatea economiei, dar şi oamenilor, să se re-adapteze. Numai aşa vom putea beneficia cu toţii de preţuri corecte la energie şi gaze”, a declarat Laurenţiu Urluescu, preşedintele AFERR, citat într-un comunicat al asociaţiei.

Potrivit legislaţiei, consumatorii casnici şi industriali beneficiază de energie electrică la preţuri de maximum 1.300 lei/MWh, care includ toate componentele (tarifele de reţele, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize, TVA). Plafonarea/compensarea facturilor de la bugetul de stat se realizează în două etape: în prima etapă, furnizorii plătesc din banii proprii către producători, transportatori, distribuitori şi bugetul de stat (TVA şi accize) diferenţa între preţul final plătit de consumatori şi cel al pieţei. În etapa a doua, furnizorilor le sunt decontate de la buget sumele cheltuite pentru statul român, explică reprezentanţii AFEER.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: