Un nou candidat intră în cursa pentru PREȘEDINȚIA României

Cristian Diaconescu
Sursa foto: facebook

Cristian Diaconescu, fost diplomat și ministru în trei guverne, a luat decizia de a candida la președinția României, spun surse din apropierea acestuia, potrivit gandul.ro. „Privesc cu seriozitate posibilitatea asumării responsabilității enorme pe care o presupune candidatura la Președinția României”, transmite Diaconescu.

Conform informațiilor, fostul președinte PMP, pregătește lansarea oficială, care va avea loc în următoarele zile. Diaconescu a pornit la drum cu începutul, crearea unei mișcări numite Asociația Platforma Independentă.

Diaconescu transmite că a mobilizat în jurul său „o echipă de profesioniști, oameni care, la rândul lor, își doresc o Românie Respectată și care propun soluții concrete pentru adevăratele probleme ale României”.

În manifestul Platformei independente pentru o națiune respectată, Cristian Diaconescu spune că privește „cu seriozitate asumarea responsabilității enorme pe care o presupune o candidatură la președinția României”.

„Suntem într-un moment istoric și trebuie să folosim contextul actual, în cel mai avantajos mod cu putință, în favoarea țării noastre. Am decis să preiau inițiativa construirii Asociației Platforma Independentă și să-mi folosesc toată experiența și expertiza pe care am acumulat-o, în toți acești ani. Da, privesc cu seriozitate posibilitatea asumării responsabilității enorme pe care o presupune candidatura la Președinția României”, transmite Cristian Diaconescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: