Edi Iordănescu: Misiunea mea ca selecţioner al echipei naţionale s-a încheiat

Edi Iordănescu
Sursa foto: Facebook

Edward Iordănescu a postat un mesaj în social media în care explică motivele pentru care a decis să nu rămână la cârma primei reprezentative de fotbal. Antrenorul de 46 de ani spune că este momentul să-şi îndeplinească datoria şi faţă de familia sa, care i-a fost alături în această perioadă.

Iordănescu mai spune că a fost cea mai mare onoare pentru el să antreneze echipa României. Redăm integral mesajul lui Edward Iordănescu:

”Dragi suporteri români, Am început cu încredere totală un drum ce părea imposibil pentru cei mai mulţi şi mi-am asumat cu toată inima această misiune în care am investit tot ce am avut mai bun ca om şi ca antrenor. Am construit o echipă performantă, demnă de tradiţia şi renumele României, şi sunt mândru că am avut şansa să pot lucra alături de fotbalişti cu un caracter extraordinar şi cu un potenţial deosebit. Am trăit împreună momente pentru istorie, încărcate cu emoţii incredibile. Am fost fericit şi onorat că putem produce fericire pentru milioane de români. Sunt convins că prin sacrificiul acestor băieţi minunaţi am inspirat şi vom inspira generaţii, iar copiii noştri vor creşte având modele româneşti de urmat.(…)”

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: