Daniel Fenechiu: Singurul lider al PNL aflat în momentul de faţă în cursa prezidenţială este Nicolae Ciucă

Sursă foto: Facebook / Daniel Fenechiu

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, luni, că singurul lider al PNL aflat în momentul de faţă în cursa prezidenţială este Nicolae Ciucă, nşi că nu a existat niciun alt coleg care să-şi fi manifestat intenţia. El a precizat că Eduad Hellvig este un câştig pentru PNL, dacă îşi doreşte să revină şi să candideze pe lista PNL, în decembrie.

”Nu s-a stabilit data Congresului, este o problemă de zile. Cel mai probabil, vom avea congresul la începutul lunii septembrie, sfârşitul lui august, începutul lui septembrie. Vom avea Consiliul Naţional, practic, nu un Congres, pentru că la PNL, candidatul e desemnat de Consiliul Naţional”, a spus senatorul PNL Daniel Fenechiu, în emisiunea România Politică de la Prima News.

Întrebat de ce se vehiculează numele lui Eduard Hellvig ca şi candidat din partea PNL la prezidenţiale, Fenechiu a precizat că sunt mai multe explicaţii, şi anume că Hellvig a fost un membru important al PNL, a fost ministru, secretar general al partidului, apoi şef al SRI, cu exprienţă de europarlamentar.

”Sunt oameni care oricând pot intra într-o competiţie electorală. Eduard Hellvog nu şi-a exprimat niciodată intenţia de a intra în competiţia pentru prezidenţiale, este în momentul de faţă într-o binemeritată vacanţă, pauză (..) după un mandat important şi fructuos în fruntea SRI. Asta nu înseamnă, însă, că anumiţi oameni, din exteriorul partidului cât şi din interiorul partidului, care vor să tulbure apele în PNL, care nu îl plac pe domnul Ciucă, inventează tot timpul candidaţi”, a spus Daniel Fenechiu,

Senatorul a subliniat că PNL este un partid al competiţiei şi orice coleg al său poate candida şi există o procedură în acest sens. ”Din ce cunosc eu, singura persoană, singurul lider al PNL aflat în momentul de faţă în cursa prezidenţială este Nicolae Ciucă, n a existat niciun alt coleg care să-şi fi manifestat intenţia”, a completat Fenechiu.

Senatorul PNL a mai spus că ”el nu crede în momentul de faţă că Eduard Hellvig are vreo intenţie politică de acest nivel”.

”Din perspectiva PNL, eu cred că Eduard Hellvig este un lider important şi capabil şi ar putea fi un câştig pentru PNL, în situaţia în care îşi doreşte să revină în politică şi eventual în decembrie să candideze pe listele PNL”, a arătat Daniel Fenechiu, adăugând că Hellvig şi-ar găsi oricând locul în echipa liberală.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: