Purtătorul de cuvânt al PNL îi răspunde Elenei Lasconi

sursa: facebook

Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat joi, despre afirmaţiile Elenei Lasconi privind PNL şi intenţia unui dialog că ”doamna Lasconi nu a înţeles că nivelul de discuţie politică de acum nu este cel din campania electorală pe care tocmai a dus-o la dânsa la Câmpulung”. El a mai precizat că ”aceste acuze, stilul ăsta foarte agresiv, sunt, din păcate, instrumente politice care chiar n-au ce căuta la nivelul pretenţiilor unui prezumtiv candidat la preşedinţie”.

„Ușa să știți că a fost deschisă pentru orice fel de partener politic dispus la dialog. Atenție, dispus la dialog, nu agresiv, nu răstit sau nu, care judecă persoane și situații de care să-mi scuzați exprimarea, habar nu are. Până la urmă, partidele politice sunt făcute să discute și noi, liberalii, vă spun sincer, suntem mult mai preocupați decât de un război politic, cu USR-ul, sau cu alt partid zgomotos, în primul rând de interesele, drepturile, problemele electoratului de dreapta.

Din păcate, se continuă această linie extrem de agresivă, care nu face absolut nimic mai mult decât să ajute un discurs extremist. Poate doar să ajute partidele de stânga din România să crească. Nu servește cu absolut nimic electoratului de dreapta, acest război al declarațiilor. Este, din păcate, din punctul meu de vedere doar așa o copie ștearsă a unor eu știu, oameni politici care nu se hrănesc decât din acuze. Stilul ăsta impulsiv, răstit, agresiv chiar, nu se mai regăsește, astăzi, vă spun sincer, decât la formațiuni politice sau politicieni cu care în Europa, de exemplu, foarte puțini preferă să se așeze la masă. Pe noi v-am spus că ne preocupă interesele și problemele electoratului de dreapta. Și da, e vorba poate și de electoratul USR, care sunt convins, că are cu totul alte priorități decât eventualul scandal între PNL și USR.

Noi vrem să vorbim despre dezvoltarea țării. Hai să vorbim despre reducerea decalajelor din societate, hai să vorbim despre nedreptăți, hai să vorbim despre zona economică. Nu ajută cu absolut nimic și niciodată USR-ul nu va depăși cota celor opt procente pe care le are dacă nu poate decât atât, să spună că unii sunt răi și ei sunt buni. Atacuri fără soluții.

Doamna Lasconi spunea ceva, mai devreme că am ajuns să discutăm pe intermediul presei. Bine ar fi fost, apropo de dialogul pe care îl cer, se poartă la masă. Se poartă așezat, se poartă cu argumente, cu soluții, cu priorități.

Doamna Lasconi a fost aleasă acum vreo două săptămâni președinte USR. În emisiunea la care particip și eu am auzit 99% din lucrurile rostite de doamna Lasconi cu referire la PNL, nimic despre USR, partidul care într-adevăr a înregistrat un eșec de proporții și pe care și-a asumat că îl conduce, că-l îndreaptă.

Poate și din acest motiv electoratul a taxat USR, pentru că această agresivitate nu aduce absolut nimic. Să vorbească mai mult despre USR. Când vorbește cu PNL, dacă are pretenția că își dorește un dialog cu noi, să o facă pe chestiuni și teme de interes pentru electoratul de dreapta.

Eu nu cred că doamna Lasconi e în măsură acum să pună condiții de dialog. Dacă își dorește cu adevărat și nu simulează această dorință de a dialoga, nu vine cu lucruri de genul ăsta și cred că doamna Lasconi nu a înțeles că nivelul de discuție politică de acum nu este cel din campania electorală pe care tocmai a dus-o la dânsa la Câmpulung. Aceste acuze, stilul ăsta foarte agresiv, sunt, din păcate, instrumente politice care chiar n-au ce căuta la nivelul pretențiilor unui prezumtiv candidat la președinție”, a declarat  purtătorul de cuvânt al PNL.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: