Un incendiu uriaș de vegetație a izbucnit pe Autostrada Soarelui. Traficul este oprit între Brănești – Fundulea

Sursă foto: Captură video

Un incendiu de vegetație, izbucnit duminică pe Autostrada Soarelui, blochează traficul rutier și feroviar. Imagini trimise de un telespectator Digi24 arată cum fumul gros reduce vizibilitatea. Oamenii legii au decis să oprească circulația între Brănești – Fundulea, iar traficul este deviat de la kilometrul 23 pe sensul către Constanța și de la kilometrul 35 pe cel către București. Și circulația feroviară pe Magistrala 800 este oprită pe firul I, pe direcția București – Constanța.

 „Traficul este oprit între kilometrii 23 – 35 (Brănești – Fundulea) pe Autostrada A2 București – Constanța, vizibilitatea fiind redusă din cauza fumului degajat de la un incendiu de vegetație uscată, care se manifestă în proximitatea suprafeței carosabile. S-a aplicat devierea traficului de la kilometrul 23 pe sensul către Constanța și de la kilometrul 35 pe cel către București”, a transmis Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Și circulația feroviară pe Magistrala 800 este oprită pe firul I (direcția București – Constanța).

Se acționează pentru lichidarea incendiului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: