JO: Proba masculină de triatlon, programată marţi, amânată pentru miercuri, din cauza poluării Senei

Sursă foto: X

Proba masculină de triatlon programată marţi, la ora 09.00, a fost amânată până miercuri, la ora 11.45, din cauza calităţii încă necorespunzătoare a apei, conform ultimelor rezultate ale analizelor, relatează lequipe.fr.

După ploile abundente din 26 şi 27 iulie – în special în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice – calitatea apei din Sena s-a deteriorat, iar antrenamentele pentru probele de înot au fost deja anulate duminică şi luni.

Cu toate acestea, deşi a fost stabilită o zi de rezervă (2 august) pentru o eventuală amânare a evenimentelor, organizatorii au decis iniţial să desfăşoare cursa masculină imediat după cursa feminină, programată miercuri, tot la ora 09.00.

„Aceasta este magia Jocurilor Olimpice”, a spus Benjamin Maze, şeful federaţiei franceze de triatlon, care le-a transmis marţi dimineaţă sportivilor săi că proba lor a fost amânată în timp ce luau micul dejun, adăugând că ”în cele din urmă, nu s-a schimbat mare lucru, în afară de faptul că toată lumea a trebuit să se trezească devreme. Vom reveni la o zi normală de precompetiţie, cu o baie (în piscină) dimineaţa”.

De asemenea, marţi, la ora 09.00, este programată o reuniune cu stafurile tehnice din toate ţările pentru a actualiza ultimele informaţii practice, în timp ce ziua de urgenţă prevăzută pentru 2 august rămâne soluţia de rezervă, chiar dacă prognoza de ploi suplimentare în zilele următoare sugerează că cea mai bună soluţie ar putea fi, într-adevăr, ziua de miercuri.

În sfârşit, în ceea ce priveşte biletele achiziţionate de spectatori pentru a asista la curse, comunicatul de presă precizează că „informaţiile privind biletele şi difuzarea curselor de miercuri 31 iulie vor fi comunicate în următoarele ore”.

La proba de triatlon urmează să participe şi reprezentantul României, Felix Duchampt.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: