Profesorul de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, Alfred Bulai, a fost acuzat de foste studente de abuzuri sexuale. SNSPA a decis să îl suspende pe acesta din toate funcțiile, pe perioada derulării procedurii de cercetare a Comisiei de Etică a instituției.
Decan al Facultății de Științe Politice din SNSPA, Cristian Pîrvulescu a vorbit, pentru PS News, despre atitudinea în cadrul școlii, a lui Alfred Bulai, despre zvonuri și despre măsurile pe care Senatul universitar le-a luat.
„Nu au existat informații referitoare la faptele care sunt prezentate în ancheta jurnalistică. Zvonurile care au existat erau foarte vagi și nu se refereau nici pe departe, la ceea ce este descris în acea anchetă. Este îngrozitor și în orice caz, pe mine m-a impresionat extraordinar de mult. Am simțit un sentiment de revoltă profundă în momentul în care am văzut înregistrările cu studentele, dar trecând peste asta, nu a existat o sesizare formală. Nu a existat nici măcar o sesizare informală.
Zvonurile au circulat vag și dintotdeauna. Nu exista ceva precis.
Cei care spun „toată lumea știa”, se referă la această atmosferă mai degrabă vagă, pentru că cei care știu cu adevărat ce se întâmplă, sunt coresponsabili pentru faptele respective. Cu atât mai mult cu cât, în 2017, am avut un caz de hărțuire care s-a terminat printr-o anchetă ireproșabilă a Comisiei de Etică. S-a terminat cu o soluție de încetare a contractului de muncă. A urmat apoi o contestație și Comisia de Contestație a stabilit interzicerea dreptului de a ține cursuri. Deci nu se poate spune că exista bănuiala că noi nu am reacționat acum”.
Astăzi universitarii au încheiat partea formală, în cazul Bulai. „A fost o acțiune rapidă a Universității”, potrivit lui Cristian Pîrvulescu .
„Ieri (29.07 a.c.) a avut loc Consiliul Facultății de Științe Politice care în unanimitate a aprobat propunerea de a-lsuspenda pe Alfred Bulai din pozițiile pe care le deținea și totodată suspendarea de la orice activitate didactică, deci nu doar de la cursuri. Asta înseamnă că va fi suspendat pe durata anchetei Comisiei de Etică din pozițiile de director de departament, membru al consiliului Facultății. Am propus Senatului care astăzi a făcut același lucru.
Rectorul a organizat o ședință de consiliu de administrație, ieri, imediat după ședința Consiliului Facultăți, iar astăzi am avut o ședință de Senat în care s-a luat act de toate aceste suspendări care au fost validate de Senat. Deci, începând de astăzi, Alfred Bulai este în mod formal suspendat din toate pozițiile pe care le are. Comisia de Etică urmează să se întrunească și să înceapă acțiunea.
Există o procedură care a fost validată, la convocarea martorilor, cu anonimizare. Deja s-au făcut anchete de genul ăsta și se va face încă una. Sunt convins că în condițiile date va fi una cât se poate de exigentă, interesul nostru fiind acela ca adevărul să fie apărat astfel încât comunitatea academică și în principal mediului educațional să fie unul sigur”.
Cristian Pîrvulescu a subliniat faptul că sunt multe probleme noi care apar în acest caz și care au ajuns la cunoștința rectoratului după ce s-a publicat articolul, pentru că „dintr-o dată, s-au simțit eliberați, mulți oameni”.
„Noi îi îndrumăm pe toți cei care au fost lezați, de Bulai sau de alți profesori să se adreseze Comisie de etică astfel încât toate aceste mărturii să fie luate în calcul în examinarea finală (…)”.
Profesorul Alfred Bulai a depus o cerere de pensionare de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.
„În ceea ce privește pensionarea sa, vă pot spune că noi nu avem competența să scoatem pe cineva la pensie. Deci nu noi suntem cei care luăm această decizie. Din punctul nostru de vedere, Alfred Bulai este și va fi până la data primirii unui anunț din partea Casei de Pensii, angajat al SNSP și răspunde pentru toate faptele sale”.
Aflăm și ce se va întâmplă cu drepturile salariale ale profesorului Bulai, pe perioada suspendării.
„Pe perioada suspendării Alfred Bulai își va lua salariul, dar nu pe cel de de director de departament. Oricum, avem un director interimar care nu va lua salariu. Deci toate drepturile salariale pe care le avea le va primi până când va exista o soluție care să propună altceva.
Noi nu avem altă soluție, deci rectorul nu poate să ia nicio măsură doar pe baza informațiilor care au apărut, fără să existe o decizie pentru că există riscul (în alte situații l-am văzut) ca să nu avem un dosar solid din punct de vedere juridic, să poată fi atacat în instanță”.
Atitudine „machistă, homofobă și antifeministă”, așa este descris de către studenți, felul în care Bulai se raporta la ei.
„Ceea ce pot să vă spun este că eu am crezut că odată cu trecerea timpului, anumite exprimări despre care s-a aflat erau foarte des utilizate de Bulai (și vorbim aici de o linie pe care studenți i foarte sensibili la problemele acestea o interpretau ca fiind macistă, homofobă și antifeministă) vor trece”.
„Noi am avut o practică, mai ales din 2017 încoace, ca fiecare nouă generație de studenți ca la începutul lunii octombrie sa beneficieze de o perioadă de tutoriat. Să fie instruită în ceea ce privește carta universitară și, în mod special, în ceea ce privește hărțuirea și plagiatul. Deci noi avem niște stagii. Apoi, din 2020, n-am mai putut avea întâlniri fizice și din nefericire, din 2022, am neglijat acest lucru.
Evident că o să avem grijă pe viitor să facem un regulament mult mai clar”, a conchis Cristian Pîrvulescu.
Alfred Bulai chema studentele la terase pentru a discuta prestația lor la curs, unde le punea întrebări despre viața lor sexuală. De asemenea, acesta le-ar fi vorbit despre cum trebuie să se poarte o femeie, astfel încât bărbatul „să se simtă puternic”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News